Girls Fashion Boutique a pornit la drum in 2014, cu o investitie initiala de numai 250 de euro si produce, doar in Romania, seturi de imbracaminte pentru mame si fetite.

Afacerea s-a dezvoltat pe Facebook, ca principal canal de promovare si vanzare. Anul acesta, compania a semnat un protocol de colaborare cu hypermarketurile Cora, introducand o parte dintre articole in 9 din cele 10 magazine ale retelei. Strategia de dezvoltare a companiei include atat exploatarea unor noi canale de vanzare, precum si crearea unor noi colectii mama-fiu, tata-fiu, femei insarcinate.

“Am lucrat 13 ani in agentii de publicitate si in corporatii de top, dar in 2014 a venit timpul sa incep altceva. Experienta in publicitate si in trade marketing m-a ajutat sa concep brandul, strategia de vanzari, promovarea si dezvoltarea. Am absolvit, de asemenea, o scoala de design. Eu nu sunt numai antreprenorul din spatele Girls Fashion Boutique, ci si designerul tuturor modelelor. Cele care ma inspira in fiecare zi sunt fetitele mele, Anna Sophie si Eva Nicole, care apar mereu in fotografii alaturi de mine,“ spune Luiza Willems, creatoarea brandului Girls Fashion Boutique.

Citeste si:

Compania produce exclusiv in Romania, avand mai multe colaborari cu fabrici si ateliere de croitorie din tara. Produsele Girls Fashion Boutique acopera toate anotipurile, pe segmentele casual si imbracaminte pentru ocazii speciale. La finalul anului 2015, si-a deschis propriul atelier de croitorie unde produce haine pe comanda.

“Consumatorul roman cauta din ce in ce mai mult produse fabricate in Romania si este dispus sa plateasca mai mult pentru haine diferite, chiar unice. Cred cu tarie ca pe piata este loc pentru mai multi producatori locali,“ adauga Luiza Willems.

In atelierul Girls Fashion Boutique lucreaza in prezent 3 persoane, insa Luiza Willems spune ca personalul se va dubla pana la sfarsitul anului. Compania planuieste sa-si deschida propria fabrica in maxim doi ani. Totodata, Girls Fashion Boutique va incepe sa exporte, fondatoarea brandului fiind deja in discutii avansate cu romani din dispora care doresc sa-si deschida propriile magazine cu hainele Girls Fashion Boutique.