Brandurile KFC, Pizza Hut si PHD, reprezentate de peste 60 de restaurante de tip fast-food deschise in tara noastra si controlate de omul de afaceri Gabriel Popoviciu au generat, anul trecut, afaceri cumultate de 107,6 mil euro, cu 26,4% mai mult comparativ cu 2014, iar profitul a crescut de la 6,3 milioane de euro in 2014 la 10,5 milioane de euro, potrivit datelor raportate la Ministerul Finantelor Publice.
Cele trei branduri ale Yum!, care opereaza pe plan international si reteaua Taco Bell, sunt aduse in Romania, in regim de franciza, de firmele US Food Network (opereaza restaurantele KFC) si American Restaurant System (Pizza Hut si Pizza Hut Delivery – PHD), controlate de omul de afaceri Gabriel Popoviciu. Numele lui este legat si de aducerea in tara a mai multor francize de notorietate, precum Hard Rock Cafe sau IKEA.
Din 1997 si pana in prezent, KFC a deschis 57 de restaurante in Romania, dintre care cinci de tip drive-thru. Lantul de tip fast-food a raportat la Ministerul Finantelor, pentru 2015, afaceri de circa 72 de milioane de euro, in crestere cu aproape 15 milioane de euro, comparativ cu anul anterior, conform News.ro.
In ceea ce priveste profitul, acesta a crescut la 9,2 milioane de euro in 2015, comparativ cu cele 5,5 milioane de euro raportate in anul anterior.
In cazul lantului de restaurante casual Pizza Hut, intrat pe piata romaneasca in 1994, reteaua a ajuns la 16 unitati, iar PHD, divizia centrata pe serviciul „take-away“ si livrarea de pizza la domiciliu, numara opt unitati, toate in Bucuresti.
Cumulat, incasarile Pizza Hut si PHD au ajuns, in 2015, la 35,5 milioane de euro, mai mari fata de cele 28,4 milioane de euro raportate in 2014, iar profitul a depasit 1,3 milioane de euro, cu peste 400.000 de euro mai mult comparativ cu anul anterior.
Cei mai vizibili jucatori locali pe aceasta piata sunt Jerry’s Pizza si Trenta Pizza. Piata romaneasca a localurilor de tip fast-food este estimata la jumatate de miliard de euro, adica jumatate din intregul domeniu de restaurante. Principalii jucatori pe piata sunt McDonald’s, KFC, Subway si Springtime.
Citeste si:
Sursa foto: B.Stefanov / Shutterstock
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: