Cifra de afaceri a companiei a crescut cu 75%, de la 28 milioane de euro in 2005 la aproximativ 49 milioane de euro anul trecut. In 2006, Prutul S.A. a inregistrat o productie de 25 000 de tone de ulei rafinat iar pana la sfarsitul acestui an intentioneaza sa depaseasca 34 000 de tone, ajungand la o cota de piata de 14%.

“Compania noastra a crescut si s-a dezvoltat in mod semnificativ in 2006 in conditiile in care piata de ulei de floarea-soarelui din Romania a inregistrat cresteri foarte mici in ultimii 7-8 ani. Vom continua sa investim in modernizarea echipamentelor de productie pentru a asigura calitatea produselor noastre. in acelasi timp insa ne dorim sa pastram un raport calitate-pret care sa fie in avantajul clientilor nostri,” a declarat Marian Andreev, director general al Prutul S.A.

Recent au fost finalizate planurile de investitii pentru urmatorii trei ani, in valoare de 25 milioane de EURO. Banii vor fi necesari atat pentru modernizarea capacitatilor de productie existente in Galati cat si pentru construirea unei noi fabrici de ulei si biodiesel. Locatia pentru aceasta investitie nu a fost stabilita inca, compania luand in considerare orasele Galati si Calarasi.

„Noua fabrica ne va ajuta sa ne intarim pozitia pe piata de ulei rafinat si sa abordam in acelasi timp piata de biodiesel, care pana acum nu a fost o prioritate pentru noi. Conform asteptarilor noastre aceasta noua industrie va cunoaste o crestere importanta in urmatoarea perioada,” a adaugat Marian Andreev.

Citeste si:

In prezent compania detine, pe langa fabrica de ulei de la Galati, opt capacitati de depozitare a materiei prime in localitatile: Urleasca, Lacu Sarat, Lehliu, Calarasi, Filiasi, Mircesti, Jijia si Sarca.

Prutul S.A. produce si comercializeaza ulei de floarea-soarelui ambalat in PET de 1L, 2L si 5L, ulei vrac, srot si acizi grasi. Srotul este un subprodus ce contine in majoritate grasimi, proteine si fibre si este folosit in furajarea animalelor. Acizii grasi sunt utilizati in industria cosmetica si a materialelor de constructii. in afara acestor produse de fabrica, Prutul S.A. comercializeaza prin intermediul Departamentului Silozuri, tot ceea ce inseamna seminte, pesticide si ingrasaminte. De asemenea, compania este foarte implicata in finantarea producatorilor agricoli din zonele unde acesta activeaza (judetele Galati, Braila, Calarasi, Ialomita, Iasi, Dolj).

Piata uleiului imbuteliat si rafinat este de 250 de tone anual, din care aproximativ 95% o reprezinta uleiul de floarea-soarelui.