Teodor Nicolae, practician in insolventa la RVA Insolvency, a confirmat anularea licitatiei si a declarat ca, in maxim doua saptamani, va fi anuntata modalitatea prin care uzina brasoveana va fi scoasa, din nou, la vanzare, potrivit NewsIn.

Tampa Resort SRL avea termen pana pe 18 martie sa achite cele 35 de milioane de euro pentru achizitionarea, dovedindu-se a fi doar un proprietar de forma. Primele semne de intrebare au aparut inca din luna ianuarie, cand firma ar fi trebuit sa achite primele 4 milioane de euro din pretul de achizitie al platformei de rulmenti. A trecut si luna februarie, cand ar fi trebuit platita a doua tranta, de 9 milioane de euro, cumparatorul anuntand ca finantatorul spaniol al intregii afaceri nu a reusit sa gaseasca banii necesari tranzactiei.

Consortiul de lichidatori a pus in executare scrisoarea de garantie in valoare de 4 milioane de euro, dar procedurile sunt extrem de greoaie. Lichidatorii au angajat pentru acest lucru o casa de avocatura din Spania, deoarece Tampa Resort a fost infiintata, cu doar o saptamana inaintea desfasurarii licitatiei pentru Rulmentul, de asociatii companiei spaniole Central Sun, garantarea investitiilor firmei fiind asigurata de fondul spaniol de investitii Swiss Financial Corporation.

Tampa Resort anuntase ca doreste sa construiasca pe terenul uzinei un cartier rezidential de lux si o fabrica de celule fotovoltaice si sa mute in alta locatie fabricarea rulmentilor, care ar fi urmat oricum sa fie mult restransa.

Acum, probabil, va urma cea de-a 14-a incercare de vanzare a uzinei de rulmenti. Este foarte posibil ca sa fie schimbata strategia de vanzare, urmand ca fabrica sa fie scoasa la vanzare pe bucati, incepand cu utilajele, halele si terenul acesteia.