Statul rus şi-ar putea reduce participaţiile deţinute la unele companii mari, însă va menţine o participaţie majoritară, pe listă aflându-se aproximativ 30 de firme pentru o posibilă privatizare, a anunţat joi ministrul rus de Finanţe, Anton Siluanov, transmite Reuters, conform Agerpres.

În contextul sancţiunilor occidentale, Moscova caută metode de a spori investiţiile private interne, de a creşte eficienţa economică şi, în cele din urmă, de a majora veniturile la buget pentru a finanţa cheltuielile ridicate ale războiului din Ucraina.

"Ministerul a făcut Guvernului aceste propuneri privind companiile mari în care participaţia statului depăşeşte 50% şi a propus reducerea participaţiei fără a pierde participaţia majoritară", a declarat Siluanov, într-un interviu acordat postului Russia 24.

"Am putea obţine astfel zeci, sute de miliarde de ruble. Există aproximativ 30 de companii mari unde este posibil să luăm în considerare reducerea participaţiei statului şi înlocuirea cu investitori privaţi. Lista este la Guvern şi încă este analizată", a adăugat ministrul rus de Finanţe.

Deocamdat, nu se ştie care firme se află pe listă. Statul deţine integral multe companii, iar Siluanov susţine că prezenţa investitorilor privaţi va reduce costurile şi va stimula firmele să fie mai profitabile.

Ideea privatizării a fost promovată de Andrei Kostin, şeful băncii de stat VTB, al doilea mare creditor din Rusia. Acesta a explicat că sancţiunile occidentale au afectat elemente ale economiei ruseşti care au avut nevoie de 30 de ani pentru a fi construite şi este necesară crearea unui nou model de creştere prin privatizări, relocarea fondurilor bugetare şi majorarea datoriei statului.

Printre firmele care ar putea fi privatizate, în opinia lui Kostin, se află Transneft (operatorul reţelei de conducte), Russian Railways, Russian Post şi conglomeratul industrial de stat Rostec. În noiembrie, Guvernul a injectat 162 miliarde de ruble în căile ferate.

Sursa foto: Dmitry Finkel / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri