Rusia va evacua pe 11 august un sat din Orientul Îndepărtat ca parte a pregătirilor pentru lansarea primei sale misiuni pe Lună după aproape jumătate de secol, a anunţat un oficial local, potrivit Reuters, citat de Agerpres.

Modulul Luna-25, prima misiune selenară a Rusiei după 1976, va fi lansat de pe cosmodromul Vostocinîi, situat la o distanţă de circa 5.550 de kilometri est de Moscova, potrivit Agenţiei spaţiale ruseşti Roscosmos.

Rezidenţii din Şahtinski, în regiunea Habarovsk, situată la sud-est de situl de lansare, vor fi evacuaţi la primele ore ale zilei de 11 august, întrucât localitatea se află în zona unde se preconizează că vor ateriza propulsoarelor rachetei după separarea treptelor.

''Gura de vărsare a râurilor Umalta, Ussamakh, Lepikan, Tastakh, Saganar, precum şi zona de traversare cu feribotul pe râul Bureya se află în zona unde este preconizată prăbuşirea (propulsoarelor)'', a declarat Alexei Maslov, liderul districtului Verhnebureinski, din regiunea Habarovsk, pe platforma de mesagerie Telegram. ''Rezidenţii din Şahtinski vor fi evacuaţi''.

Luna-25 va fi lansat la bordul unui lansator Soyuz-2 Fregat şi va fi primul modul care va aseleniza la Polul Sud al Lunii, potrivit Roscosmos.

Principalul obiectiv al misiunii este dezvoltarea unor tehnologii pentru aterizare lină, cercetarea structurii interne a Lunii şi explorarea resurselor, inclusiv apă.

Modulul este aşteptat să opereze pe suprafaţa lunară timp de un an.

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri