Premierul Emil Boc a declarat joi, aflat in vizita la Oltchim SA Rm. Valcea, ca Executivul are in vedere cateva masuri, pentru a se putea asigura continuarea activitatii companiei, grav afectata din cauza crizei, transmite NewsIn.
Potrivit premierului, una dintre aceste masuri este acordarea unei garantii de stat de 50 de milioane de euro, pentru Oltchim, in vederea achizitionarii sectiei Petrochimiei de la Arpechim.

Boc si-a exprimat speranta ca, pana la sfarsitul lunii iulie, aceasta sectie a Arpechim, care urmeaza sa asigure Oltchim etilena si propilena, sa fie preluata de compania valceana. Primul ministru a mai spus ca, in sedinta de Guverm de miercurea viitoare, va fi promovat, pentru SC Oltchim, un memorandum care va contine doua componente. "Oferirea de garantii guvernamentale pentru o investitie de peste 400 de milioane de euro, in al doilea rand conversia datoriilor pe care Oltchim le are catre AVAS", a spus premierul.

Boc a mai declarat ca urmeaza ca notificarea sa fie trimisa Comisiei Europene pentru a respecta regulile nationale si internationale. In prezent, din cauza lipsei materiilor prime, mai ales etilena si propilena. SC Oltchim functioneaza cu 30% din capacitate, in conditii de nerentabilitate. Din cei 3.429 de salariati, 700 se afla, la ora actuala, in somaj tehnic, aceasta fiind prima transa, din totalul de 1.400, planificati pentru asemenea formula de somaj.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri