Contractele bilaterale din energie au fost evaluate de catre Ministerul Justitiei in prezenta premierului Mihai Razvan Ungureanu, iar ministerul continua in prezent acest proces de evaluare, a declarat, joi, purtatorul de cuvant al Guvernului, Dan Suciu, citat de Mediafax.
"Discutia este despre o evaluare a contractelor bilaterale din energie si s-a facut o evaluare preliminara a acestor contracte in prezenta premierului, iar Ministerul Justitiei continua aceasta evaluare a contractelor. Guvernul isi mentine angajamentul de a pastra termenii in privinta rezolvarii acestei chetiuni, asumati cu Fondul Monetar International", a spus Suciu.

Companiile care au contracte directe de achizitie a electricitatii de la Hidroelectrica au acceptat cresterea preturilor si reducerea cu 10-20% a cantitatilor, precum si diminuarea duratei acordurilor, au declarat surse implicate in negocieri.

Hidroelectrica a initiat, la 1 decembrie, negocieri cu toti beneficiarii de acorduri directe de achizitie a electricitatii in vederea majorarii preturilor de vanzare, a reducerii cantitatilor de electricitate si a duratei contractelor.

Potrivit surselor, in cazul unor contracte preturile de vanzare au urcat, dupa negocieri, la 155-164 lei/Mwh, fata de o medie de 130 lei/MWh, iar cantitatile au coborat cu procente cuprinse intre 10% si 20%.

Renegocierea acestor contracte si anularea, in limitele legii, a acordurilor care nu pot fi renegociate, au fost cerute autoritatilor romane de catre reprezentantii Fondului Monetar International (FMI).

Termenul stabilit de FMI a fost 15 februarie, dar pana la acea data autoritatile nu au finalizat discutiile. Drept urmare, Ministerul Economiei, actionarul majoritar al Hidroeletrica, a transmis Ministerului Justitiei documentele pentru analiza in vederea anularii contractelor.

Astfel de contracte directe au fost incheiate de Hidroelectrica incepand din anii 2000, iar jumatate dintre acorduri au fost prelungite pana in 2018.

In toamna anului trecut, Guvernul s-a angajat in fata FMI ca, pana la 31 decembrie 2011, sa trimita firmelor implicate preavize de anulare a tuturor contractelor bilaterale ale Hidroelectrica pentru care tranzactia nu a fost incheiata prin intermediul bursei de energie OPCOM.

In luna decembrie, reprezentantii Hidroelectrica sustineau ca au transmis notificari privind intentia de reziliere a contractelor aflate in derulare si care nu au fost tranzactionate pe OPCOM, aratand ca intelegerile vor fi reziliate "la primul termen posibil".

Potrivit datelor Fondului Proprietatea, actionar minoritar al Hidroelectrica, in 2010 compania de stat a livrat prin contarcte directe o cantitate de aproximativ 15 TWh de energie, reprezentand 76% din productia de 19,7 TWh. Valoarea energiei vanduta de Hidroelectrica prin aceste corduri a fost in 2010 de 1,82 miliarde de lei (432,7 milioane de euro).

Benecifiarii contracteleor directe erau in 2010 producatorul de aluminiu Alro Slatina (ALR), Luxten Lightining, Energy Holding, Europec, Electromagnetica, Electrocarbon, ArcelorMittal Galati, Alpiq Romindustries, Alpiq Romenergie, EFT Romania, Electrica, Salrom, CHN Petrosani si CLMB Pationar Brasov.

Anul trecut, companiile Salrom, CNH si CLMB Patinoar Brasov au acceptat rezilierea acordurilor, iar Luxten a renuntat la acordul cu Hidroelectrica din motive de imagine.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri