Acestia adreseaza in acest sens un apel public catre Guvern si personal primului ministru Victor Ponta, prin care cer verificarea modului in care institutiile publice pun in aplicare masurile corective convenite cu Comisia Europeana, concomitent cu intensificarea negocierilor pentru deblocarea rambursarilor de fonduri UE.

"Cerem prezentarea publica a unui raport privind situatia la zi a negocierilor intre Romania si Comisia Europeana, astfel incat beneficiarii proiectelor afectate de presuspendarea platilor sa poata sa-si minimizeze consecintele financiare negative pe care trebuie sa le suporte", se arata intr-un comunicat al Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR).

Asociatia cere Guvernului sa asigure finantarea interna a celor peste 8.000 de proiecte contractate din fonduri UE si aflate in derulare, evitand deschiderea de procese contra statului roman de catre companiile, ONG-urile sau persoanele afectate de intarzierea platilor. Aceste intarzieri ajung in unele cazuri la peste 300 zile, incalcandu-se astfel contractele asumate in numele statului de catre Organismele Intermediare, gestionare a fiecarui program.

AOAR semnaleaza situatia in cazul administrarii Programului Operational Sectorial de Crestere a Competitivitatii Economice, axa 3 intreprinderi mari, caz in care proiectele depuse pana la 16 august 2011, evaluate pana la 1 februarie 2012 au dus la finantarea initial a doar 36 proiecte, din cele circa 140 proiecte aprobate de evaluatorii independenti.

Citeste si:

"Urmare a solicitarilor constante facute si de AOAR, lista proiectelor posibil a fi finantate a fost extinsa, etapizat pana la 61 proiecte, contractarea acestora nefiind finalizata nici pana la 15 noiembrie 2012, respectiv dupa 9 luni. Situatia este cu atat mai greu de inteles in conditiile in care, urmare a restrictiilor bugetare, Guvernul nu a sprijinit financiar mediul de afaceri", se precizeaza in comunicat.

Oamenii de afaceri arata ca firmele implicate in proiectele finantate de la UE vor fi afectate negativ din cauza acestor intarzieri, in conditiile in care acestea au accesat credite pentru asigurarea a circa 50% din valoarea totala a proiectului, au solicitat si platit scrisori de garantie bancara, cu valabilitate limitata in timp, documente solicitate pentru incheierea contractelor.

De asemenea, acestia spun ca termenele lungi de derulare a proiectelor cu fonduri UE, care ajung la 1,5-1 ani, pot compromite integral sensul acestui program, care ar putea ajuta cresterea competitivitatii companiilor romanesti.