Tariful platit de populatie pentru energia electrica va ramane acelasi pana la finele anului, daca situatia meteorologica si cea hidrologica se mentin la nivelul celor din prezent, a declarat, citat de NewsIn, directorul din cadrul reglementatorului din energie, Viorel Alicus.
Directorul general al Departamentului Preturi si Tarife in domeniul energiei electrice din cadrul Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE), Viorel Alicus, a declarat ca, in prezent, reglementatorul analizeaza efectele perioadei de canicula asupra costurilor de productie si asupra preturilor din sistemul energetic.

"Daca in a doua jumatate a lunii august si in septembrie, situatia meteo si cea hidro se mentin la nivelul celor din prezent si nu vom mai avea perioade caniculare, ca in iulie, este putin probabil sa avem cresteri de preturi pentru populatie in acest an. Chiar daca perioada caniculara a avut efecte, costurile suplimentare pot fi preluate de sistem. Totul depinde insa de temperaturile care vor fi inregistrate in perioada urmatoare", a precizat Alicus.

Acesta a mai spus ca abia in luna noiembrie ANRE va sti cu exactitate daca pretul energiei pentru populatie va creste de la 1 ianuarie si cu ce procent.

"Vom centraliza informatii primite de la producatorii si furnizorii de energie, iar, dupa ce aceste date vor fi verificate si avizate, vom purta discutii cu reprezentantii Ministerului Economiei si cu producatorii pentru a stabili cantitatile de energie care vor merge spre populatie prin contractele reglementate. Apoi vom lua o decizie in privinta tarifelor de distributie si transport si estimam ca in luna noiembrie a acestui an vom sti cu siguranta daca pretul electricitatii va creste de la 1 ianuarie", a mai spus Alicus.

Prognozele meteo arata ca nu se vor mai inregistra temperaturi caniculare in luna august, acestea fiind apropiate de valorile termice normale, insa deficitul de apa inregistrat pana acum are ca efect mentinerea secetei, a declarat, vineri, pentru NewsIn, directorul Administratiei Nationale de Meteorologie, Ion Sandu.

In ceea ce priveste introducerea preturilor zonale la electricitate, in functie de cele opt zone de distributie, reprezentantul reglementatorului a aratat ca aceasta masura va trebui sa aiba si girul reprezentantilor Guvernului. "ANRE analizeaza posibilitatea introducerii preturilor zonale si face calculele care se impun ca o masura de precautie, pentru a identifica cu exactitate care este cea mai buna metoda de tarifare pentru populatie. Vom purta discutii in acest sens si cu reprezentantii Guvernului. Bineinteles ca, daca aceasta masura nu se va dovedi buna, vom renunta la aplicarea ei", a subliniat directorul din cadrul reglementatorului.

In urma cu o saptamana, Alicus declara, pentru NewsIn, ca introducerea preturilor zonale la energia electrica nu este o obligatie legislativa, astfel incat Autoritatea va renunta la introducerea acestora daca analizele si calculele vor arata ca diferentele intre tarifele care vor fi introduse la nivelul celor opt zone de distributie a energie sunt foarte mari.

Joi, ministrul economiei si finantelor Varujan Vosganian anunta ca preturile reglementate la gazele naturale si la energia electrica nu vor fi modificate in trimestrul al treilea. Acesta a aratat ca recunoasterea unor costuri suplimentare de productie pentru unii producatori de energie nu inseamna automat cresterea preturilor, intrucat aceste costuri pot fi absorbite de sistemul energetic.

De asemenea, tot joi, la Realitatea TV, Vosganian preciza ca pretul energiei electrice pentru populatie ar putea creste cu maximum 2% de la 1 ianuarie, dupa ce vor fi analizate efectele secetei si cererile producatorilor de majorare a preturilor in trimestrul patru.

Ultima modificare a tarifelor la electricitate platite de populatie a fost operata la 1 aprilie 2007, cand pretul a crescut in medie cu 3,95%.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri