Traian Basescu le-a cerut primarilor la intalnirea cu alesii locali din judetul Botosani, sa acceseze proiecte finantate din fonduri europene, precizand ca a fost rezolvata si problema cofinantarii, guvernul obtinand permisiunea FMI pentru majorarea plafonului garantiilor guvernamentale.
Basescu le-a transmis primarilor ca accesarea proiectelor finantate din fonduri europene este „drumul corect”, intrucat investitiile sunt solutia pentru iesirea din criza a tarii.

"Apelul meu catre dumneavoastra este sa priviti la proiecte si prin prisma existentei banilor europeni, care este adevarat ca se obtin in conditii mult mai dificile, dar acesta este drumul corect. Acolo este resursa de baza, adica bani fara costuri. Eu sunt optimist ca Romania va iesi din criza si isi va relua cresterea economica, dar de aceasta data bazata pe investitii, nu pe consum”, a spus Basescu, citat de NewsIn.

Presedintele i-a informat pe primarii prezenti la intalnire ca, in urma negocierilor cu Fondul Monetar International, a fost rezolvata si problema asigurarii cofinantarii pentru proiectele finantate din fonduri europene, guvernul obtinand permisiunea sa majoreze plafonul garantiilor guvernamentale.

"Stiu ca aveti problema cofinantarii. S-a negociat cu Fondul Monetar International cresterea nivelului de garantii pe care le poate acorda Guvernul, exact pentru a se asigura administratiilor locale posibilitatea de a contacta credite cu garantii de la Guvern, pentru a se constitui sursa proprie de finantare a proiectelor”, a mai spus Basescu.

Seful statului a participat la Botosani, la o intalnire cu primari si sefi de institutii din judet. In cursul diminetii, seful statului a vizitat localitatile Hudesti si Radauti Prut, grav afectate de inundatiile din iulie 2008. La Radauti Prut, Basescu le-a reprosat unor sinistrati nemultumiti ca "teoria de a fi la infinit nemultumit nu poate functiona".

"Probabil dumneavostra nu sunteti multumiti. Pe alti oameni i-am vazut multumiti. Cei care au fost necajiti sigur sunt multumiti. In locul unei case de chirpici au una dintr-un alt material", le-a replicat Basescu oamenilor care s-au plans de unele lucruri. "S-a tras lumina, se lucreaza la apa, hai sa revenim in decenta, pentru ca nu v-a intrebat nimeni daca ati avut asigurare pentru case", a adaugat seful statului.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri