Numarul persoanelor care vor primi pensie se va reduce in acest an cu 253.000, ca urmare a masurilor de modificare a varstelor de pensionare, precum si de descurajare a accesului la pensionarea anticipata si de invaliditate, se arata in proiectul legii unitare a pensiilor.
Pe actualul sistem, statul roman ar fi trebuit sa plateasca inca 250.000 de pensii anual pentru persoanele care ar iesi fraudulos la pensie pe caz de boala si pentru angajatii care ar iesi inainte de termenul legal din campul muncii.

Ministerul Muncii mizeaza pe reducerea numarului de pensionari "cu circa 253 mii persoane in anul 2010 si cu circa 284 de mii persoane in anul 2020, urmare a masurilor de modificarea varstelor de pensionare, precum si de descurajare a accesului la pensionarea anticipata si de invaliditate", ca urmare a aplicarii legii unitare a pensiilor, si pe "reducerea cheltuielilor bugetului public consolidat cu circa 2,761 miliarde lei in anul 2010 si cu circa 24,119 miliarde lei in anul 2020", relateaza NewsIn.

Analiza ministerului arata ca numarul persoanelor care contribuie la sistemul de pensii va creste in acest an cu aproape 244.000 si se va majora cu circa 529.000 pana in 2020, prin integrarea in sistemul public de pensii a cadrelor militare si functionarilor publici cu statut special din domeniul apararii nationale, ordinii publice si sigurantei nationale, precum si prin atragerea de noi contribuabili din categoria liberilor profesionisti, avocati si personal clerical (culte recunoscute de lege si neintegrate in sistemul public de pensii).

Guvernul vrea sa descurajeze pensionarile de invaliditate "abuzive, nejustificate medical", prin inlocuirea documentelor medicale completate de medicul specialist "cu raportul medical de evaluare completat de medicul asigurarilor sociale".

"De asemenea, se prevad reglementari suplimentare, cu termene si mai ales cu penalizari, la procedura de expertizare medicala. In acest mod se asigura cresterea responsabilitatii medicului asigurarilor sociale. In sprijinul acestuia, legea prevede posibilitatea incheierii de conventii intre casele de pensii si spitale, laboratoare, clinici, etc. pentru reverificarea dosarelor medicale la care exista suspiciuni", se arata in expunerea de motive a proiectului legii sistemului unitar de pensii.

De asemenea, proiectul de lege prevede ca acordarea gradului III de invaliditate in cazul persoanelor cu boli obisnuite sau accidente nelegate de munca se va face numai dupa implinirea varstei de 45 de ani. Celelalte persoane din aceasta categorie pot beneficia de recalificare si reinsertie profesionala.

Ministerul Muncii arata ca numarul de pensii anticipate partiale aflate in plata este de 115.000, "tendinta fiind de crestere", motiv pentru care "noua lege prevede inasprirea conditiilor de acordare a acestui tip de pensie, crescand penalizarea acordata la 0,75% pentru fiecare luna de pensionare anticipata fata de varsta standard de pensionare".

Persoanele care se pensioneaza anticipat primesc pensie mai mica cu pana la 45%

"Anticiparea nu poate sa depaseasca 60 de luni (5 ani) fata de varsta standard de pensionare, iar penalizarea maxima devine 45% fata de 30% in prezent", se mai arata in proiectul de lege.

Documentul prevede totodata ca "in perioada de anticipare, persoana nu poate cumula pensia anticipata partiala cu un venit salarial (cu exceptia asociatului unic, asociati comanditari sau actionari)".

Ministerul Muncii sustine ca varsta medie de pensionare in Romania "este mult prea scazuta, aceasta fiind de 54 ani si 7 luni, fata de varstele standard de pensionare cerute de legislatia in vigoare in trimestrul IV 2009, de 58 ani si 8 luni pentru femei, respectiv 63 ani si 8 luni pentru barbati".

"In anul 2009, cheltuielile totale anuale pentru pensii in Romania au fost de circa 39 miliarde lei, constituind cea mai mare categorie de cheltuieli bugetare, ponderea acestora in produsul intern brut fiind de 8%, cu tendinta de crestere", se mai arata in expunerea de motive a proiectului legii sistemului unitar de pensii.

Reprezentantii ministerului sustin ca numarul total de pensionari in plata in Romania la nivelul lunii noiembrie 2009 era de 5,54 milioane, in timp ce numarul total de contribuabili la sistemul public de pensii nu depasea, la aceeasi data, 5,65 milioane, astfel ca raportul de dependenta al sistemului public de pensii este in prezent de 0,98 pensionari / 1 contribuabil, ceea ce a determinat cresterea deficitului bugetului de pensii in 2009 la aproape 1,5 miliarde euro.

"Conform unei revizuiri recente a estimarilor Bancii Mondiale (2009), in urma consultarilor privind masurile de reforma a legi pensiilor din Romania, se evidentiaza ca la nivelul anului 2050, deficitul creat de cheltuielile cu pensiile din PIB, prin pastrarea sistemului actual, va ajunge la circa 12%", se mai arata in documentul obtinut de NewsIn.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri