Wall-Street.ro: Rezultatele de la sfarsitul primului semestru arata ca Omniasig VIG se situeaza pe prima pozitie in piata de asigurari. In calitate de lider, aveti si datoria de a schimba perceptia populatiei, de altfel negativa, asupra pietei de asigurari?

Mihai Tecau: Asa cum am mai afirmat si cu alte ocazii, ca lider consideram sa actionam pe piata de asigurari nu doar din perspectiva fortei de vanzare ci si prin furnizarea de servicii de calitate. De asemenea, ne dorim sa reusim ca formator de opinii si educator in domeniul asigurarilor sa furnizam informatii cat mai detaliate despre conceptul de asigurare si beneficiile produselor. Trebuie sa venim in intampinarea clientilor cu informatii suplimentare legate de calitatea serviciilor, fiindca, de fapt, aceasta este o problema din piata: existenta unui derapaj de incredere.

Increderea clientului trebuie intarita, prin actiuni care sa il pastreze alaturi de noi, in calitate de asigurator. Cu cat ne pozitionam mai aproape de client, cu atat randamentul nostru si penetrarea asigurarilor in piata va ajunge la o pondere mai ridicata.

[Volumul primelor brute subscrise de piata de asigurari s-a ridicat la peste 5,5 miliarde de lei, in primele opt luni ale acestui an, in crestere cu 1,54% fata de aceeasi perioada a anului 2011. Liniile de asigurari generale au totalizat mai mult de 4,4 miliarde lei, valoare ce a reprezentat 79,53% din totalul subscrierilor pietei. Comparativ cu intervalul ianuarie-august 2011, subscrierile pentru asigurari generale au inregistrat o crestere cu 2,18%.

Subscrierile pentru asigurarile de raspundere civila pentru vehicule (RCA+ CMR), asigurarile de mijloace de transport terestru (Casco), asigurarile de incendiu si cele pentru asigurarile de raspundere civila generala au detinut peste 87% din totalul primelor subscrise pe sigurari generale].

Piata asigurarilor ramane cu potentialul, dar scade in elan: avans de 1,5% la 8 luni

Piata asigurarilor ramane cu potentialul, dar scade in elan: avans...

WS.ro: Pornind de la cifrele anuntate de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA), atat pentru asiguratori cat si pentru brokeri, considerati ca rezultatele pietei in ansamblul sau, vor reusi sa pastreze tendinta pozitiva?

M.T.: Cred ca in anul 2013 vom asista la miscari de repozitionare, pentru a evidentia o viziune clara asupra unui business sau segment de piata care se doreste a deveni profitabil. Actionarii societatilor de asigurari doresc performanta si dezvoltare continua indiferent de conditiile economice in care isi desfasoara activitatea. Si anul 2013 va marca probabil un nivel de asteptare ridicat din partea tuturor celor implicatii in decizii strategice dar mai ales din partea clientilor. Important este ca piata este activa si preocupata de imbunatatirea performantei.

Ultimii ani nu au fost usori pentru industria asigurarilor, care este dependenta de ceea ce poate sa ofere economia romaneasca la momentul actual si de situatia in care se afla firmele romanesti.

La momentul de fata, nu ne putem astepta la evolutii spectaculoase. Daca economia va incepe sa functioneze mai bine, atunci e clar ca vom fi si noi castigatori. Nu cred ca ne mai putem intoarce la anii 2006-2007 cand cresterea segmentului de leasing sau imobiliar avea directa consecinta pozitiva catre zona de asigurari. Cred ca anul 2013 va fi unul nu cu foarte mari modificari, iar diferenta se va face intre servicii.

Vor fi modificari la nivelul societatilor, o parte din ele vor veni cu solutii si cu un plan bine definit, cu produse si servicii a caror calitate va fi recunoscuta de catre client. La nivelul intregii pietei, prin implicarea companiilor, prin schimbarea de mentalitate (fiindca si acesta este un lucru pe care trebuie sa-l avem in vedere) si prin concretizarea previziunilor de cresterea economica din Romania, in anii urmatori piata de asigurari ar putea reveni pe o traiectorie vizibil ascendeta.

WS.ro: Cum pot fi rezolvate trei dintre cele mai acute probleme actuale ale pietei:

A. Scaderea continua a cotelor de prima la majoritatea asigurarilor facultative;

M.T.: Sa nu generalizam, nu se poate vorbi despre o scadere continua a primelor. Exista intr-adevar dorinta de largire a portofoliului pe asigurarile facultative, mai ale pentru cele de locuinte, si de aceea concurenta determina scaderea primelor practicare. Insa marii jucatori, cum este si cazul Omniasig, detin mijloacele financiare si soliditatea pentru a gestiona aceasta situatie, fara a-si preliclita stabilitatea financiara si capacitatea de despagubire.

B. Calitatea scazuta a serviciilor post-vanzare pe relatia asigurator – broker – client;

M.T.: Calitatea serviciilor si plata la timp a daunelor sunt principalele ingrediente pe care mizam in urma fuziunii recent incheiate. Acest fapt este valabil si pentru relatiile de intermediere. Brokerii au stiut sa se apropie de clientii existenti si au avut de castigat. Intelegerea dintre asiguratori si brokeri, in ceea ce priveste cresterea si administrarea portofoliilor de clienti, trebuie sa creasca in valoare.

Citeste si:

Spun asta in conditiile in care ne asteptam ca brokerii sa accepte faptul ca ca trebuie sa promoveze asigurari sustenabile, cu un pret bun si cu conditii de asigurare avantajoase pentru client. Asiguratorii trebuie sa raspunda la fel de promopt brokerului atunci cand sunt solicitate oferte si cand apare nevoia de asistenta in gestionarea daunelor la clienti. Daca si brokerii ar ridica putin standardele, iar unele companii ar raspunde pe masura, cred ca piata per total ar avea de castigat.

C. Cresterea accentuata a pretentiilor de indemnizare a daunelor non-patrimoniale acoperite prin polite de asigurari obligatorii RCA.

M.T.: Cresterea daunelor non-patrimoniale este o consecinta a cresterii acoperirii prin politele RCA. Atata vreme cat riscurile pentru care se solicita despagubirile sunt cuprinse in contractul de asigurare, clientii fac aceste solciitari. In Romania situatia este la inceput, consider ca va mai dura pana cand se va ajunge la un echilibru, mai ales ca in aceste cazuri este vorba si de o accentuata componenta emotionala.

WS.ro: Am vazut scaderi ale subscrieri pe CASCO, dar si a veniturilor pe RCA, din cauza reducerii masive de tarife. Considerati ca vom asista in 2013 la un sfarsit al dominatiei politelor auto? Mai precis, vor depasi asigurarile non-auto 50% din piata in 2013?

M.T.: Chiar daca nu vor depasi, nu va exista o alta clasa de produse care sa obtina o pondere superioara lor in total portofoliu piata. In contextul scaderii, la nivelul intregii piete, a subscrierilor pe asigurarile auto, companiile de asigurari au cautat solutii pentru improspatarea acestui segment, prin introducerea unor produse revolutionare pe piata. De exemplu, noul produs CASCO de la Omniasig ofera acoperire completa pentru autovehicule prin despagubirea tuturor riscurilor.

WS.ro: Preturile produselor de asigurare auto au scazut foarte mult in ultimii ani, ceea ce a dus la reactii mai mult sau mai putin negative, pe motiv ca reprezinta preturi de dumping. Este posibil ca in 2012 sa asistam la o majorare a tarifelor, in special pe RCA, in contextul in care limitele de despagubire au crescut incepand cu 1 ianuarie 2012?

M.T.: Fiecare societate isi calibreaza strategia pe RCA in functie de obiectivele stabilite de actionariat si de management: cota de piata sau eficienta, profitabilitate. Din pacate pe acest segment este dificil sa le obtii pe amandoua simultan.

Exista intr-adevar in piata tendinta practicarii unor prime nesustenabile, avand in vedere valoarea daunei medii si frecventa daunelor pe aceasta linie de produs. Noi ne-am propus sa oferim clientilor acest produs in conditii si la standarde corecte care sa reflecte calitatea serviciilor. De asemenea pe partea de daune incercam sa solutionam favorabil dosarele clientilor intr-un termen cat mai scurt, astfel incat sa ne diferentiem pozitiv pe piata.

WS.ro: Ce segment de asigurari va avea cea mai mare rata de crestere in 2013 si implicit ce linii de business apreciati ca ar trebui exploatate de companii?

M.T.: Consider ca asigurarile de locuinte reprezinta un potential neexploatat pe deplin, o mare parte din fondul locativ din Romania fiind neasigurata. Mizam de asemenea si pe asigurarile de sanatate, dar si pe cele auto, in conditiile profitabilizarii acestora. Piata din Romania este sub-asigurata si, din acest punct de vedere, are un potetial semnificativ de crestere, care trebuie categoric valorificat. In aceasta directie ne vom indrepta si noi atentia.

WS.ro: Care sunt, in opinia dumneavoastra, punctele forte, cele slabe, oportunitatile si amenintarile acestei industrii, pentru 2013?

M.T.: Asa cum mentionam anterior, unul din punctele forte il reprezinta potentialul inca neexploatat al pietei de asigurari. Depinde de noi, de asiguratori cum vom intelege sa acoperim aceasta arie. Clientii isi doresc produse din ce in ce mai sofisticate, pentru care prima de asigurare sa justifice avantajele si protectia oferite.

In ceea ce priveste punctele slabe, lipsa unei educatii a asigurarilor in randul populatiei reprezinta un obstacol in dezvoltarea pietei de asigurari. Romanii sunt printre cei care cheltuie cel mai putin pe asigurari, din spatiul european. La acest fapt contribuie si lipsa de informare cu privire la beneficiile si utilitatea asigurarilor. Oportunitati raman segmentul de asigurari de tip property, cele de sanatate si segmentul auto, dar in conditii de profitabilitate.

Cine este Mihai Tecau?

Mihai Tecau a fost desemnat, in luna mai 2012, sa gestioneze din pozitia de presedinte directorat, afacerile companiei Omniasig VIG, specializata in asigurari non-life a grupului financiar austriac Vienna Insurance. Anterior, el a detinut functia cu acelasi nume in cadrul BCR Asigurari, companie care a fuzionat cu Omniasig.

Cariera lui Mihai Tecau pe piata de asigurari din Romania s-a construit pe experienta acumulata ca senior executive underwriter al societatii asigurari Ion Tiriac - ASIT, urmata de cinci ani pe parcursul carora a detinut diverse pozitii in managementul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, intai ca director - directia generala reglementari, apoi ca director general - directia generala asigurari obligatorii si, in sfarsit, ca secretar general al autoritatii de reglementare.