Titlurile la 10 ani au fost vandute la 220 puncte de baza (2,2 puncte procentuale) peste referinta titlurilor de trezorerie SUA, potrivit Reuters. Astfel, randamentul emisiunii ar fi de 5,04%.

Obligatiunile cu scadenta la 30 de ani au fost vandute pe piata la aproximativ 250 puncte de baza (2,5 puncte procentuale) peste costul de referinta al titlurilor de Trezorerie SUA, randamentul fiind de 6,28%. Emisiunea pe 30 de ani reprezinta o premiera din punct de vedere al maturitatii.

Potrivit anuntului initial, titlurile la 10 ani aveau un randamentul indicativ de 237,5 puncte de baza (2,375 puncte procentuale) peste referinta titlurilor de trezorerie SUA, iar cele pe 30 de ani de aproximativ 270 puncte de baza (2,7 puncte procentuale) peste costul de referinta al titlurilor de Trezorerie SUA.

BNP Paribas, Citigroup si JP Morgan sunt aranjori principali ai plasamentului de obligatiuni.

Ministerul Finantelor estimeaza pentru acest an atragerea de finantare de circa 2 miliarde euro de pe pietele internationale, prin programul Medium Term Notes (MTN), operatiuni care vor fi efectuate in functie de conditiile din piete. In cazul unor circumstante favorabile, statul ia in calcul si prefinantarea.

Citeste si:

Guvernul a anuntat in luna noiembrie ca plafonul maxim al emisiunilor de titluri de stat pe pietele externe (MTN) a fost aproape dublat, de la 8 miliarde euro la 15 miliarde euro, si extins astfel incat sa acopere urmatorii trei ani, respectiv 2014-2016. MTN a fost aprobat in 2010 pentru o perioada de trei ani.

Initial, programul de emisiuni MTN a avut un plafon de 7 miliarde euro, suplimentat in iunie anul trecut cu 1 miliard de euro pentru a acoperi necesarul de finantare pentru 2013.

Cea mai recenta iesire pe pietele externe a avut loc in luna octombrie, cand Romania a imrumutat luni 500 milioane de euro printr-o emisiune de obligatiuni denominate in euro.

Ministerul Finantelor Publice a programat pentru luna ianuarie licitatii pe piata interna prin care vrea sa vanda titluri de stat in valoare de 4,03 miliarde lei si 200 milioane euro, de aproape doua ori mai mult decat titlurile care ajung la scadenta in aceasta luna, de 2,78 miliarde lei.

Trezoreria a imrumutat deja 2,458 miliarde lei de la inceputul acestui an pe piata interna.
Statul a imprumutat anul trecut de pe piata interna 48,53 miliarde lei, la care se adauga emisiuni in valuta, interne si externe, de 3,57 miliarde de euro si 1,5 miliarde de dolari. Fondurile atrase in lei anul trecut sunt cu 16,5% sub valoarea imprumutata in 2012, de 58,17 miliarde lei, iar finantarile in valuta au fost similare, de la 4,71 miliarde de euro din 2012.