"Autoritatea de Supraveghere Financiara a luat act de demisia lui Marian Mirzac, membru neexecutiv in Consiliului ASF. Demisia a fost transmisa miercuri, 12 februarie, la sediul ASF prin intermediul avocatului sau. Potrivit legii, Parlamentul este cel care trebuie sa valideze un nou membru neexecutiv al Consiliului ASF. Vacantarea pozitiei detinuta de Marian Mirzac pana la numirea unui nou membru nu impiedica in vreun fel procesul decizional al ASF", se arata intr-un comunicat al autoritatii.

ASF reaminteste ca a sesizat Parlamentul inca din 30 ianuarie cu privire la situatia lui Mirzac. "Tot atunci, ASF a decis inceperea cercetarii prealabile a angajatilor pentru care autoritatea are confirmarea oficiala a calitatii de invinuit din partea DNA, in dosarul Carpatica Asig, in vederea luarii masurilor legale in acest sens", se mai spune in comunicat.

Tribunalul Bucuresti a hotarat, la 30 ianuarie, la propunerea procurorilor DNA, arestarea preventiva a omului de afaceri Ilie Carabulea, care controleaza grupul Carpatica, si a fostului director general al Carpatica Asig, Marian Mirzac. Prin aceeasi hotarare a instantei, Radu Mustatea, membru in CA al Carpatica Asig, a primit interdictie de a parasi tara timp de 30 de zile. Ulterior, Curtea de Apel Bucuresti decis sa mentina hotararile Tribunalului Bucuresti.

Citeste si:

Potrivit DNA, Ilie Carabulea este cercetat penal pentru asociere in vederea savarsirii de infractiuni, cumparare de influenta, in forma continuata, dare de mita, in forma continuata, folosirea in orice mod de informatii ce nu sunt destinate publicitatii in scopul obtinerii pentru sine de foloase necuvenite, in forma continuata, instigare la fals in inscrisuri sub semnatura privata si instigare la uz de fals.

Marian Mirzac, fostul director general al Carpatica Asig, in prezent membru neexecutiv in cadrul conducerii Autoritatii de Supraveghere Financiara, este acuzat de asociere in vederea savarsirii de infractiuni, doua infractiuni de luare de mita, din care una in forma continuata, trafic de influenta, in forma continuata, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informatii care nu sunt destinate publicitatii, in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, in forma continuata, abuz in serviciu contra intereselor publice si instigare la abuz in serviciu contra intereselor publice.

In cazul lui Mustatea - membru in CA al Carpatica Asig si presedintele Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din Romania -, anchetatorii precizeaza ca acesta este urmarit penal pentru asociere in vederea savarsirii de infractiuni, complicitate la dare de mita, complicitate la luare de mita, complicitate la cumparare de influenta, toate trei in forma continuata, complicitate la folosirea in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii in vederea obtinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite si uz de fals.