Western Union

Cele mai mari comisioane sunt percepute in cazul transferurilor ce se efectueaza in doar cateva minute, taxele injumatatindu-se atunci cand clientii sunt dispusi sa astepte cateva ore pentru trimiterea banilor. Este cazul serviciului de transfer rapid Western Union oferit de Raiffeisen, unde, pentru o suma de 1.000 de euro, expeditorul din strainatate va avea de platit 42 de euro (4,2%). Daca accepta ca suma sa fie disponibila la destinatie dupa 6 ore, comisionul se reduce pana la 22,5 euro.

Comisionul de 42 de euro este practicat de majoritatea bancilor care colaboreaza cu Western Union pentru transferurile de bani din strainatate. Taxa ajunge la 200 de euro (4%) atunci cand clientii vor sa transfere 5.000 de euro.

*Comision (euro) *Comision (%)
Western Union 42 4,2
MoneyGram 43,9 4,4
Transfer Rapid 47 4,7

*Comision pentru transferul a 1.000 euro din Spania in Romania

MoneyGram

MoneyGram este al doilea cel mai mare serviciu de transfer de bani utilizat de romanii din strainatate care trimit bani in tara. Ca si in cazul Western Union, beneficiarul nu plateste comision la ridicarea sumei, expeditorul fiind cel care suporta comisionul de trimitere, care este calculat pe transe valorice.

Pentru 1.000 de euro trimisi din Spania catre Romania, MoneyGram percepe un comision de 43,9 euro (4,4%), in vreme ce pentru 5.000 de euro comisionul este de 150 euro (3%). Cele mai costisitoare comisioane sunt percepute in cazul sumelor foarte mici de bani si ajung sa depaseasca 11%.

Taxele percepute de MoneyGram difera si in functie de tara din care sunt trimisi banii. De exemplu, transferul a 1.000 de euro din Germania catre Romania costa 32 de euro, semnificativ mai putin in comparatie cu taxa aplicata in cazul unui transfer de bani din Spania, precum cel dat exemplu mai sus.

Transfer Rapid

O aparitie relativ noua in piata serviciilor de transfer de bani este compania cu capital american Transfer Rapid. CEC este principalul partener din Romania al Transfer Rapid. Compania lucreaza in strainatate cu banci partenere si opereaza in tari care dispun de comunitati romanesti semnificative precum Spania Italia, Marea Britanie sau SUA.

Citeste si:

Potrivit oficialilor Transfer Rapid, comisioanele sunt negociate cu expeditorul in functie de tara din care sunt trimisi banii si suma totala. In cazul unui transfer de 1.000 de euro din Spania in Romania, comisionul estimat de oficialii Transfer Rapid este de 4,7% (47 euro).

Romanii din Germania, SUA, Italia si Spania trimit cei mai multi bani in tara, potrivit statisticilor BNR acestia realizand in 2013 transferuri de peste 2,3 mld. euro. In primele sase luni de anul trecut romanii din diaspora facusera transferuri de bani in tara in valoare de 1,8 mld. euro.

Cititi si Cat te costa un transfer interbancar in euro catre strainatate: comisioanele practicate de banci

Cat te costa un transfer interbancar in euro catre strainatate

Cat te costa un transfer interbancar in euro catre strainatate

Foto: Shutterstock / transfering euro