"Sunt cateva lucruri nastrusnice in aceasta piata a asigurarilor RCA. Patronatele organizeaza mitinguri in locul sindicatelor, service-urile cer sa perceapa tarife mai mari, dar prime ale asiguratorilor mai mici, iar politicienii nu isi respecta propriile legi. Individualizarea mea ca responsabil pentru orice problema a ASF este solidara cu ceilalti membri ai Consiliului. Legea consolideaza independenta ASF. Aici se pare ca avem interpretari diferite cu privire la supravegherea financiara si la sustinerea intreprinzatorilor romani in inginerii financiare", a spus Misu Negritoiu (foto).

In opinia sa, orice hotarare pe care Parlamentul o va lua cu privire la revocare ar fi ilegala si contestabila. "Eu am capacitatea sa actionez pe orice cai cu putinta, sa demonstrez ca aceasta hotarare este ilegala. Aceasta hotarare ar avea doua probleme: una de fond, pentru ce legea protejeaza independenta ASF si concentreaza responsabilitatea solidara a Consiliului si una de forma pentru ca aceste comisii parlamentare s-au intrunit fara ca eu sa fiu convocat. Acele comisii nu mai sunt astazi. Au fost alte comisii si alti presedinti. Raportul acelora nu este validat de actualele comisii parlamentare".

In continuare, presedintele ASF a mentionat ca "personal am sentimentul ca mi-am indeplinit misiunea. Am venit aici cu o misiune clara si un sprijin politic clar. Din pacate, dintre politicenii care mi-au aratat acel sprijin la investitura nu mai este decat unul singur in functie - presedintele Senatului. Am generat animozitati, de la cei peste 150 de oameni care au plecat din autoritate, cu noul sistem de recrutare in ASF, cu cei peste 20 de persoane care voiau salarii compensatorii, de la companiile de asigurari care au intrat in faliment si brokeri s.a.m.d.. Este clar ca exista o presiune politica pentru ceea ce am facut", a mai spus presedintele ASF.

In consecinta, "prefer sa ies scos de politicieni de la ASF decat sa ies scos de DNA", a conchis Misu Negritoiu.

Sursa foto: Agerpres