Aceasta este o reforma cu implicatii profunde in societatea romaneasca deoarece stabileste o legatura mai clara intre, pe de o parte, contributiile individuale si investirea acestora si, pe de alta parte, pensiile individuale. In acelasi timp, el reduce presiunea pensiilor asupra bugetului public, stimuleaza cresterea economica prin investirea contributiilor, ajuta la dezvoltrea pietei de capital si, foarte important, diminueaza dependenta oamenilor de redistribuirea de la bugetul public.

De ceva vreme insa, aceasta reforma a fost pusa in discutie si in societatea noastra prin aparitia ideii de nationalizare a Pilonului II, dupa ce Ungaria si Polonia au nationalizat schemele lor similare Pilonului II. Unii anlisti cred ca reversarea acestei reforme la noi este reflectarea nevoii imediate de bani la buget. Este posibil ca acest motiv sa fie cat se poate de real. Este de asemenea posibil, asa cum sugereaza unii analisti, ca referirea unor oficiali la randamentul Pilonului I, care nu are cum sa aiba un randament, sa fie doar o tehnica de a abate atentia de la nevoia imediata a guvernului de a gasi noi surse de venituri dupa ce a redus impozitele concomitent cu cresterea cheltuielilor, riscand derapaje ale deficitului bugetar peste 3 la suta pentru mai multi ani.

Dar aducerea in discutie a nationlizarii Pilonului II nu se poate sa nu duca cu gandul la ideologia elitei noastre conducatoare si a mizei acestei ideologii, si anume ca statul trebuie sa detina rolul central in administrarea economiei. In aceasta ideologie, contrafactual, statul este un mai bun administrator decat sectorul privat, care este vazut de elita ca animat de „intentii negative, fariseice si perverse”- asa cum am scris candva.

In virtutea acestei ideologii, motivul nevoii imediate de bani la buget, mentionat mai sus, este numai conjunctural primul in ordinea motivelor pentru care autoritatile ravnesc la Pilonul II. Motivul adevarat vizeaza termenul lung si este mai profund. Desfiinatarea Pilonului II serveste foarte bine scopul general al elitei noastre, ca statul sa-si intareasca rolul central in administrarea economiei. Dar, in atingerea acestui scop general, elita noastra are o multitudine de mijloace, in care desfiinatarea Pilonului II nu joaca in mod necesar un rol primordial. Daca ar fi numai acest motiv – cresterea rolului statului in economie – probabil ca nici guvernele de dreapta nici cele de stanga nu ar fi stringent interesate de desfiintarea Pilonului II.

Desfiintarea Pilonului II este insa esentiala pentru atingerea unui alt scop, si anume mentinerea unui grad inalt de dependenta a oamenilor de redistribuirea de la buget. Acest scop nu este neaparat scopul elitei conducatoare in general. Aceasta elita este formata atat din oameni care se autoeticheteaza ca fiind de dreapta, cat si de oameni care sunt de stanga. Ei sunt similari in actiunile lor atunci cand e vorba de cresterea cheltuielilor sociale, dar se deosebesc prin aceea ca, in limitele ideologiei mentionate, cei de dreapta favorizeaza mai mult fortele pietei. Avand in vedere aceasta distinctie, rezulta ca obiectivul mentinerii unei dependente marite de redistribuirea de la buget este esential pentru mentinerea pozitiei dominante pe scena politica a partidelor care favorizeaza redistribuirea in detrimentul pietelor.

Punand la un loc perspectivele obiectivelor imediat-economice cu cele ale obiectivelor politice pe termen mediu-lung, rezulta ca daca ar desfiinta Pilonul II, guvernarea actuala ar beneficia intr-un moment dificil de resurse suplimentare pentru buget si, mult mai important, ar asigura o cale prin care sa refaca dependenta de redistribuire pe care crearea Pilonului II a slabit-o si va continua sa o slabeasca mai departe daca va creste in importanta, conform angajamentului initial luat de autoritati, dar nerespectat, de a creste contributia la Pilonul II la 6 la suta din salariul brut (tinta care trebuia atinsa in 2016), de la 5,1 la suta cat este in prezent.

Pentru a intelege mai bine aceasta din urma idee trebuie pornit de la modul in care functioneaza Pilonul I si Pilonul II intr-o societate cu institutii slabe, in care gradul de integritate al guvernului este de numai 45,9 la suta, iar drepturile de proprietate au un indice care, inainte de a creste de la 35 la suta in 2016 (pe baza datelor disponibile in 2015) la 63,9 la suta in 2017 (pe baza datelor disponibile pana la 30 iunie 2016), s-a situat la 30 la suta in perioada 1995-2008 si la 40 la suta in perioada 2009-2015 (vezi Heritage Foundation).

Este esential pentru rationamentul de aici sa se inteleaga din capul locului ca intr-o societate ca cea descrisa, predictibilitatea fiscala este foarte scazuta, astfel ca sistemul de pensii publice, cum este si Pilonul I al sistemului de pensii din Romania, va tinde sa fie in deficit. Intr-o astfel de societate, acest deficit nu este atat un rezultat nedorit, cat este un instrument in lupta politica, asa cum voi arata imediat. Pilonul I este administrat de stat, care stabileste un sistem de beneficii (pensiile) si unul de finantare (contributiile platite de salariati, pensionari si firme). Sumele distribuite sub forma de pensii sunt influentate de cotele de contributii stabilite de stat, dar nu sunt neaparat corelate pentru a asigura, in dinamica, un echilibru intre pensii si contributii.

Citeste si:

Cu cat guvernarile sunt mai putin integre si mai populiste, cu cat institutiile sunt mai slabe, mai politizate, mai putin populate cu specialisti si cu cat mai schimbatoare sunt regulile pe care le administreaza aceste institutii, cu atat criteriile si principiile economice vor juca un rol mai firav in stabilirea contributiilor si a pensiilor, ceea ce, pe termen lung, va rezulta in mod necesar in deficitul schemei publice de pensii. In functie de arbitrariul din stabilirea cotelor si a pensiilor, de aberatii gen pensii speciale, Pilonul I poate fi oricand un sac fara fund.

Deficitul Pilonului I este numai o notiune administrativa, definita in raport cu contributiile stabilite si cu marimea pensiilor: pentru a nu-i supara direct pe oameni prin marirea cotelor suficient pentru a acoperi deficitul, statul il acopera din alte taxe si impozite, adica din banii tuturor contribuabililot, numai ca acesti bani nefiind o decupare directa din veniturile individuale, cum este CAS-ul, este mai usor acceptabila. In consecinta, statul aloca mai putini bani pentru investitii si alte obiective ale bugetului public atunci cand Pilonul I are deficit. Acesta este un cost pentru societate, dar asa cum voi arata imediat, este acceptabil pentru o parte a spectrului politic.

Daca ar stabili cote acoperitoare, pentru ca Pilonul I sa nu aiba deficit, salariatii nu doar ca ar vedea, cum de fapt vad mereu, dar ar si simti direct in buzunare distorsiunile din sistemul public de pensii si s-ar revolta. Daca ar stabili pensii mai mici, care sa poata fi acoperite din cotele existente, i-ar supara pe pensionari. Din aceste „restrictii politice” ce apar intr-un sistem cu institutii si reguli slabe, rezulta permanent un deficit la Pilonul I. La noi este de mult timp asa. In prezent, deficitul Pilonului I, calculat prin luarea in considerare a contributiilor, a pensiilor normale si a celor speciale, indiferent ca sunt platite din bugetul asigurarilor sociale sau din bugetul de stat este de aproximativ 23-24 miliarde de lei. Chiar daca s-ar nationaliza Pilonul II, cum s-ar dori de catre unii, tot s-ar ajunge, mai devreme sau mai tarziu, la un deficit al Pilonului I. Deficitul Pilonului I exercita o permenenta presiune fie pentru reducerea pensiilor, fie pentru cresterea contributiilor, fie pentru ambele, ceea ce da partidelor care favorizeaza redistribuirea un avantaj asupra celor care, in mod responsabil, ar dori echilibrarea Pilonului I de pensii. La aceasta presiune m-am referit mai sus cand am afirmat ca deficitul Pilonului I este un instrument de lupta politica, iar costul sau in termeni de reducere a investitiilor este acceptabil pentru cei care favorizeaza redistribuirea.

Spre deosebire de Pilonul I, Pilonul II este un fond administrat privat, care investeste contributiile participantilor dupa criterii economice. Randamentele acelor investitii sunt dependente de calitatea investitiilor, de ciclul economic, de manifestarea factorilor de risc etc. Viitoarele pensii platite din acest fond depind atat de contributiile definite platite de fiecare de-a lungul vietii, cat si de randamentele de fructificare a acelor contributii. Pilonul II tinde sa aiba surplus si exista un beneficiu minim garantat.

Pe masura ce Pilonul II, alaturi de schemele benevole private (Pilonul III) se dezvolta, ponderea Pilonului I in asigurarea pensiilor scade. Acest aspect este important intr-o societate in care stanga politica se bizuie pe dependenta de redistribuirea de la buget pentru a obtine voturi. Scaderea importantei Pilonului I echivaleaza cu pierderea viitoare de voturi. In Pilonul I sunt cuprinsi toti cei care au astazi aproape 45 de ani sau mai putin, si o parte dintre cei care au intre 45 si 55 de ani. Dintre acestia relativ multi sunt dependenti de redistribuire, dar dependenta lor de redistribuire este deja mai mica comparativ cu a celor ale caror pensii depind in intregime de Pilonul I.

Acum putem spune mai clar ca miza pentru nationalizarea Pilonului II, total sau partial este foarte mare nu atat prin sumele cu care ar intra in schema publica de pensii, ci prin implicatiile pe care le are in mentinerea unui grad inalt de dependenta de redistribuirea de la buget pe ruta pensiilor. Privita in dinamica, aceasta este miza reala a acapararii Pilonului II de catre un stat in care elita conducatoare crede ca statul trebuie sa aiba un rol central in administrarea economiei, guvernele au un grad scazut de integritate, drepturile de proprietate sunt slabe, ca si institutiile, regulile fiscale se schimba cu frecventa mare, iar legislatia are multe prevederi neclare, incoerente intre ele si dedicate unor grupuri de interese (partinitoare).

Opinie publicata pe blogul personal al autorului - Lucian Croitoru.