In 2008, Asirom a inregistrat afaceri de 748,4 milioane lei (circa 203 milioane euro), in crestere cu 19% fata de 2007, si era al treilea asigurator de pe piata, cu o cota de 8,43%, conform datelor provizorii ale Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, relateaza NewsIn.

"Estimam o crestere spre 10% in acest an, sub nivelul inregistrat anul trecut. In principal, mizam pe segmentul de asigurari de proprietati industriale si de locuinte, iar in ce priveste asigurarile Casco, ne asteptam cel putin la acelasi nivel din 2008", a spus Stroe.

"Am observat o crestere a cererii pe segmentul property (incendiu si alte calamnitati), iar in ultimul timp am primit cereri de oferte de asigurare a unor proiecte noi care se pregatesc sa se dezvolte. Este vorba despre investitii de valori mari in industie", a mai spus reprezentantul Asirom.

In 2009, Asirom ar putea inregistra o crestere mai accentuata a afacerilor si pe segmentul de asigurari de raspunderi civile, a mentionat Stroe.
In ce priveste asigurarile auto, reprezentantul Asirom spune ca la nivelul pietei nu va mai fi cresterea masiva din anii anteriori, care s-a datorat in special vanzarilor importante de masini noi. "Asirom, nefiind expusa excesiv pe segmentul new-business din finantari, nu are nici de facut acum fata unui risc marit pe acest aspect", a adaugat Stroe.