"Piata de vanzari auto este in scadere, iar aceasta decizie va mari scaderea pietei auto din Romania", a mentionat directorul general al Impuls Leasing, Razvan Diaconescu, potrivit NewsIn.

El considera ca aceste masuri se vor reflecta si asupra pietei de leasing, care oricum se afla deja in declin.

In ultimul trimestru al anului trecut, piata de leasing a insumat 537,4 milioane euro, in scadere cu 60% fata de al treilea trimestru, cand piata ajunsese la 1,336 miliarde euro.

Vanzarile de autoturisme, atat cele de productie autohtona cat si cele din import, au totalizat anul trecut 270.995 unitati, in scadere cu 14,1% fata de anul 2007, potrivit Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA).

In proiectul de Ordonanta de Urgenta pentru rectificarea bugetara, Ministerul Finantelor Publice (MFP) propune si modificari ale Codului Fiscal. Astfel, nu se mai deduce taxa pentru achizitiile de vehicule rutiere motorizate si pentru orice achizitii de bunuri destinate vehiculelor aflate in proprietatea sau in folosinta persoanelor impozabile. Textul de modificare a codului fiscal face referire si la importul sau achizitia intracomunitara a unui vehiculul sau la obtinerea acestuia in cadrul unui contract de leasing financiar.

Exceptie fac autovehiculele utilizate in scop comercial, respectiv in vederea revanzarii, cele utilizate pentru transportul cu plata de persoane, inclusiv pentru activitatea de taxi sau pentru prestarea de servicii cu plata, inclusiv pentru inchirierea catre alte persoane, instruirea de catre scolile de soferi, transmiterea folosintei in cadrul unui contract de leasing financiar sau operational.

In cazul contractelor de leasing financiar de vehicule rutiere motorizate, in derulare la data de 1 mai 2009, se aplica prevederile mentionate pentru ratele de leasing si valoarea reziduala a acestora, a caror exigibilitate intervine dupa data de 1 mai 2009 inclusiv.