In primele noua luni din 2008, Impuls Leasing inregistrase o valoare a bunurilor finantate de 164,3 milioane euro.

"Motivele principale ale involutiei afacerilor sunt deprecierea accentuata a leului fata de euro - toate contractele de leasing sunt incheiate in euro -, scaderea pietei auto, scaderea pietei de constructii, precum si incertitudinea evolutiei generale a economiei", a afirmat Diaconescu.

El a explicat ca un client care avea de platit o rata lunara de 100 de euro (la un curs de 3,6 lei/euro), achita anul trecut 360 lei, iar in prezent plateste circa 430 lei. Diferenta de curs a condus la o crestere a numarului de intarzieri la plata.

"In acest an ne-am concentrat spre dezvoltarea segmentului agricol, medical si pe dezvoltarea relatiilor pe care le avem cu clientii nostri", a precizat seful Impuls Leasing.

In ce priveste structura portofoliului dupa primele noua luni, 60% din vanzarile companiei au provenit din finantarea achizitiilor de autoturisme, 25% au vizat achizitiile de camioane si echipamente de constructii, iar restul de 15% au fost pentru diferite echipamente.

Dupa primele noua luni, Impuls Leasing avea 750 de bunuri recuperate in stoc si 26.500 de contracte active.

"Se ajunge in instanta in cazul in care debitorul contesta executare silita a bunului si/sau a debitelor sau contesta insusi dreptul finantatorului de a-si recupera obiectul contractului de leasing. Dar pana la urma sumele ramase deschise, in conformitate cu contractul de leasing financiar, se recupereaza", a mai spus Diaconescu.

Directorul companiei a estimat ca Impuls Leasing va inregistra, in acest an, un volum al bunurilor finantate de 100 milioane euro, fata de aproximativ 205 milioane euro in 2008.

Compania Impuls Leasing si-a inceput activitatea in aprilie 2007 si este controlata de grupul elvetian Impuls Leasing International, care detine 90% din capitalul social. Razvan Diaconescu detine o participatie de 5%, iar Michael Unterguggenberger are tot 5%.