Procesul de crestere al euro, care se evidentiase la inchiderea sedintei de miercuri, s-a mentinut si ieri, cursul mediu urcand, in consecinta, de la 3,6767 la 3,6846 lei.

"Piata nu a fost foarte agitata, insa au existat numeroase ordine de cumparare pe segmentul clienti, ceea ce a adus si deprecierea leului, comenta un dealer bancar. Interventia BNR pe segmentul monetar nu a mai avut, astfel, un efect de apreciere a leului". In cursul diminetii, euro a fost cotat la 3,68 - 3,6850 lei, pentru ca apoi sa fie atinse maxime de 3,6840 - 3,6890 lei. Pe final, piata s-a calmat usor, euro coborand la 3,6820 - 3,6870 lei, valori mai mari cu peste un ban fata de inchiderea de miercuri. Dolarul a inregistrat o stabilizare a cursului, dupa ce in primele doua zile de tranzactionare din acest an pierduse aproape 2%.

Cursul mediu al monedei americane a fost stabilit la 3,0490 lei, fata de 3,0482 lei acum doua zile. Scaderea precipitata a monedei americane de marti si miercuri de pe pietele internationale a inregistrat ieri o stagnare in jurul pragului de 1,21 dolari, euro fluctuand intre 1,2070 si 1,2145 dolari, valori care se mai intalneau in octombrie trecut.

Aceasta evolutie s-a datorat publicarii indicelui de activitate al sectorului de servicii din euro-zona, care a crescut in decembrie la 56,8 puncte, fata de 55,2 puncte in noiembrie. La randul lor, principalele economii europene, cele germana, franceza si italiana au cunoscut cresteri ale acestui indice. Investitorii spera ca aceste valori vor multumi Banca Centrala Europeana si ca ea va continua procesul de crestere a dobanzii de referinta, care in prezent se situeaza la 2,25%, scazand astfel ecartul fata de cea americana, care se estimeaza ca va stagna, pentru cateva luni, la 4,50%.