"Rezervele internationale au scazut cu 600 milioane de euro in cursul lunii februarie, la 32,1 miliarde de euro. Faptul ca un declin de doar 150 milioane de euro este explicat de evolutia cursului valutar sugereaza ca banca centrala a utilizat o suma importanta din rezerve pentru a sustine leul in timpul lunii trecute. Estimam ca aceasta suma se ridica la 400-500 milioane de euro, dar vom ajusta acest nivel dupa ce vor fi publicate mai multe date", se arata intr-un raport al analistilor ING Bank Romania.

Scad rezervele BNR

Scad rezervele BNR

Analistii noteaza ca interventiile pe piata valutara au parut probabil in ultimele doua saptamani, iar datele publicate marti de banca centrala au oferit o confirmare a acestor masuri.

"Asemenea actiuni pot fi explicate si prin majorarea recenta a ratelor dobanzilor pe termen scurt si ar putea indica dorinta BNR de a fi un creditor net al sistemului bancar. O ipoteza se refera la concentrarea mai puternica pe inflatie. Dupa incurajarea unui mediu cu exces de lichiditate in majoritatea anului trecut, banca centrala ar putea absorbi rezervele in exces pentru a atrage ratele de pe piata interbancara mai aproape de dobanda de politica monetara, intr-o incercare de a tempera inflatia", explica analistii bancii.

Acestia arata ca BNR a utilizat si in trecut interventiile pe piata valutara pentru a controla lichiditatea din sistemul bancar si considera ca acest lucru reprezinta in mod cert un motiv bun pentru interventii.

Citeste si:

Analistii cred ca lichiditatea de pe piata este posibil sa creasca in urmatoarele cateva luni, in contextul in care Ministerul Finantelor va primi 1,65 miliarde de euro de la Comisia Europeana si Banca Mondiala.

"Se poate ca BNR sa fi sterilizat in avans circa 400-500 milioane de euro, cu scopul de a neutraliza impactul acestor fonduri (care vor fi primite de MFP - n.r.) asupra pietei monetare locale. Oricum, mai multa lichiditate in lei ar trebui sa intre in piata odata ce MFP schimba euro pentru moneda nationala la BNR. Prin urmare, o concluzie logica ar fi ca mai multe interventii valutare ar putea urma in lunile martie si aprilie", se mai afirma in raport.

Oficialii ING arata ca noi interventii ale BNR pot insemna ca aprecierea leului va continua.

Leul s-a apreciat de la 4,2577 lei/euro la inceputul lunii februarie la o paritate de 4,2139 lei/euro la sfarsitul saptamanii trecute, reprezentand cea mai redusa cotatie de la inceputul lunii iunie 2010. Ultimul curs de referinta publicat de BNR in februarie a fost de 4,2150 lei/euro.