“Avem planuri, avem proiecte si nu mai tarziu de 2014 vom fi numarul unu in Romania pe piata de retail electroIT offline. Iar apoi incepem expansiunea. Nu pot oferi mai multe detalii, dar expansiune poate sa insemne foarte multe lucruri, poate sa fie in alte domenii, poate sa fie online, poate sa fie expansiune geografica. Planurile nu se termina cand devii numarul unu, ci de acolo incep”, a explicat Zara.

Flanco a inregistrat anul trecut afaceri de 137 milioane de euro, iar, potrivit datelor oferite de companie a devenit al doilea jucator pe segmentul vanzarilor offline de electroIT, dupa Altex si in fata Domo. Piata de electroIT cuprinde si retailul online, unde cel mai mare jucator este eMag, o companie care are actionariat comun cu Flanco (pe antreprenorul Iulian Stanciu) si care a avut afaceri de 165 de milioane de euro anul trecut.

eMag cu piciorul pe acceleratie: strategii pentru un miliard de euro

eMag cu piciorul pe acceleratie: strategii pentru un miliard de euro

Pentru acest an, conducerea companiei si-a propus sa ajunga la venituri de 157 milioane de euro, in crestere cu 15% fata de anul trecut.

Buget de marketing de peste cinci milioane de euro. Un milion merge catre online

Marina Zara este directorul de marketing al Flanco din aprilie anul trecut, ea avand o experienta de peste 15 ani in domeniul marketingului, dintre care 13 in cadrul McDonald's Romania. Managerul conduce o echipa de 12 angajati si un buget de marketing care in 2012 a fost de peste cinci milioane de euro. Zara nu a precizat bugetul de marketing al Flanco pentru anul acesta, insa a afirmat ca va fi mai mare decat in 2012.

In jur de un milion de euro din bugetul de marketing este pentru dezvoltarea pe segmentul online, fie ca este vorba de investitii in propriile site-uri (Flanco.ro si Flancointeractiv.ro) ori de bugete pentru promovare. De altfel, vanzarile pe online aduc in prezent 12% din veniturile Flanco, iar, pana la finalul anului, targetul este ca site-ul Flanco.ro sa insemne 15% din cifra de afaceri a companiei.

Marina Zara, Flanco: 12% din vanzari sunt pe online

Marina Zara, Flanco: 12% din vanzari sunt pe online

Restul bugetului, de peste patru milioane de euro, este impartit intre televiziune (70%) si presa scrisa, outdoor si relatii publice (30%).

Principalele obiective ale marketingului Flanco in acest an sunt segmentarea pietei si realizarea unor oferte targetate pentru clienti, dezvoltarea pe segmentul de online si cresterea notorietatii de brand astfel incat la finalul anului retailerului sa fie primul nume care ii vine in minte unui client atunci cand se gandeste la o companie de retail electroIT.

Zara: In doua luni lansam primul card de fidelitate. Vrem sa ne indepartam de lupta prin pret

“Vrem ca pana la finalul anului sa devenim optiunea intai pentru clienti. In maximum doua luni vom lansa carduri de fidelitate, pentru ca oamenii ne-au spus ca isi doresc asa ceva, ca vor sa fie recunoscuti ca fiind loiali. Companiile care isi asculta clientii vor rezista in viitor. Noi vrem sa fim alesi, nu sa vina clientii la noi pentru ca avem o promotie si de aceea vrem sa plecam din zona aceasta de lupta prin pret si sa mergem catre loializare. Intr-o piata in care toata lumea face pret, noi vrem sa ne indepartam de pret. Acest razboi al preturilor in domeniu va continua pana cand cineva va sparge aceasta bula de sapun. Noi am inceput sa facem asta in ultimele doua luni, pentru ca razboiul preturilor nu ajuta pe nimeni", mai spune Zara.

Cel mai cunoscut eveniment de reduceri masive de preturi, cand lanturile de magazine sunt luate cu asalt, este Black Friday, un eveniment care a fost lansat la nivel local in 2011 la initiativa eMag si Flanco, companii detinute de antreprenorul Iulian Stanciu. Desi inregistreaza vanzari importante (de 12 milioane de euro cu ocazia Black Friday, in cazul Flanco), din cauza reducerilor foarte mari, care pot ajunge si pana la 70%, de cele mai multe ori retailerii nu obtin profit de Black Friday. De altfel, Violeta Luca, CEO-ul Flanco, afirma in urma cu doua luni despre evenimentele de reduceri ca nici nu aduc profit, ”dar nici nu pierzi bani”.

O tripla campioana nationala la inot, cu licenta in electronica, devine director de marketing

Marina Zara lucreaza de 15 ani in marketing, insa cand era copil nu visa la o astfel de cariera. De altfel, Zara este fosta tripla campioana nationala la inot, insa la 18 ani s-a lasat de sportul de performanta pentru a se inscrie la facultate.

“Mama mi-a spus<<Destul cu aerele de campioana. Acum trebuie sa faci o piramida>>”.

Astfel, a urmat cursurile de inginerie electrica ale Institutului Politehnic din Bucuresti, universitate la care a intrat cu nota 10 pentru ca ii placeau foarte mult matematica si fizica.

Citeste si:

Dupa ce a absolvit facultatea in 1983, a fost angajata la Institutul Studii si Proiectari Energetice Bucuresti (ISPE), unde a lucrat pana in 1992.

Apoi, intre mai 1992 si septembrie 1994 a fost director general adjunct al Derex International, filiala a companiei Degere International Trading, un important jucator turcesc din industria petroliera, chimica, petrochimica si a metalelor neferoase. In acelasi timp, a urmat cursurile Scolii Superioare de Jurnalism, perioada in care i-a cunoscut pe jurnalistul Ion Cristoiu, Cezar Tabarcea (cel care a infiintat sectia de relatii publice de la Facultatea de Litere din cadrul Universitatii din Bucuresti, aceasta fiind de altfel si prima scoala de PR din Romania de dupa Revolutie) Cristi Burci (fondatorul BBDO Romania, unul dintre cele mai mari grupuri de comunicare din Romania).

Cand lucrezi in consultanta nu poti sa si cresti bebelusi

“Dar eu am vrut neaparat sa fac marketing. Si cand am auzit <<Big Mac>>, mi-am zis ca acolo trebuie sa ma duc. Pentru ca pe mine m-au atras mereu lucrurile pe care nu pot sa mi le explic. Mie imi place sa invat mult. Nu imi place sa merg pe un taram cunoscut. Vreau sa fie o distanta mare intre locul in care sunt acum si unde vreau sa ajung, sa fie plin de surprize, pentru ca altfel nu ma atrage. Nu e performanta pentru mine sa ma duc intr-un loc cunoscut”, spune Zara.

Astfel, In 1995, s-a angajat la McDonalds Romania ca director de achizitii si asigurarea calitatii, iar din 1998 si pana in octombrie 2011 a fost director de marketing al lantului de restaurante fast-food.

Apoi timp de aproximativ un an a fost “dynamic freelancer”. Mai exact a lucrat la dezvoltarea brandurilor pentru clienti ai unor agentii de publicitate si companii de consultanta, printre acesti clienti numarandu-se banci, dar si antreprenori.

“Cand lucrezi in consultanta nu poti sa si cresti bebelusii pe care ii nasti. Nu ii poti duce si la gradinita. Eu am suferit foarte tare pentru ca am gandit si propus lucrurile, iar companiile le-au implementat, iar, apoi, nu mai puteam sa stau sa le vad cum cresc. Si atunci mi-am dat seama ca trebuie sa fiu implicata in business si nu mai vreau sa merg niciodata in consultanta. De asemenea, toate scolile pe care le-am facut nu-mi permit sa fiu antreprenor. Ai nevoie de o doza de necunoastere ca sa fii antreprenor, in timp ce eu am facut foarte multe scoli si acumulat prea multe lucruri formale.

Si, astfel, sunt foarte constienta de riscurile de business si asta ma impiedica sa devin antreprenor. Insa mi-ar placea ca mai incolo sa am un business de papioane pe care sa le pictez, de icoane pe coji de nuca si sa scriu carti”, spune Zara.

In retailul electroIT, orice decizie este TGV

Astfel, in aprilie anul trecut, dupa mai multe luni in consultanta, Marina Zara a devenit directorul de marketing al Flanco, unde conduce un department format din 12 persoane. Zara cordoneaza si zona de logistica (patru persoane) si credite (doi oameni). De asemenea, ea lucreaza adesea cu divizia de online, care este formata din sase oameni.

Unul dintre lucrurile care au contat cel mai mult cand Marina Zara a schimbat domeniul trecand de la fast food la retailul electroIT, a fost faptul ca, la baza, este inginer electronist.

“Mancarea trebuie sa existe, pentru ca este o nevoie de baza, dar energia viitorului sta in tehnologie. Iar tehnologia ma ajuta sa fiu moderna, si, oricum, nu este ceva nou pentru eu am facut Politehnica. Retailul este ceva nou pentru mine, pentru ca sunt atat de multe produse, de zece ori mai multe...minim. Insa iti pune in miscare toate sinapsele pentru ca trebuie sa iei decizii repede. Aici este precum train à grande vitesse (TGV)…orice decizie este TGV”, mai spune Marina Zara, cea care de cele mai multe se prezinta ca fiind “marketing motor al Flanco” in loc de “marketing director”.