Vanzarile Electrolux in Romania au scazut anul trecut cu 5,7% la 299 milioane de coroane suedeze (32,2 milioane euro), reprezentand cel mai slab an al grupului suedez pe piata romaneasca incepand din 2001, potrivit informatiilor prezentate pe site-ul grupului.

Cel mai bun an al Electrolux in Romania a fost 2007, cand vanzarile au totalizat 669 milioane de coroane (72,1 milioane euro), in timp ce 1999 a fost anul cu cele mai slabe vanzari, de 246 milioane de coroane (26,5 milioane euro). Seria de date privind vanzarile grupului din Romania este disponibila incepand cu anul 1999. In 2013, vanzarile Electrolux in Romania au fost de 317 milioane coroane (34,1 milioane euro), in crestere cu 3,6% fata de anul precedent.

Electrolux, a doua mare companie de electrocasnice la nivel mondial dupa Whirlpool, este prezenta in Romania de la sfirsitul anului 1995, iar din 1997 este actionar majoritar al fabricii Electrolux din Satu Mare, unde produce o gama variata de electrocasnice si accesorii, precum frigidere, masini de spalat si aparate de aer conditionat. Grupul mai detine o divizie de vanzari si marketing in Bucuresti.

La finele anului 2014, Electrolux avea 776 angajati in Romania, in scadere de la 886 de angajati in 2013. La nivel global, Electrolux a inregistrat anul trecut vanzari consolidate de 112,14 miliarde de coroane (13,05 miliarde euro), in urcare de la 109,15 miliarde de coroane (11,76 miliarde euro) in 2013, potrivit rezultatelor financiare ale companiei.

Profitul net a crescut cu peste trei ori, la 2,24 miliarde de coroane (241 milioane euro), de la 672 milioane de coroane (72 milioane euro) in anul anterior, sustinut de performantele bune din a doua jumatate a anului. In trimestrul al patrulea, compania a consemnat un profit net de 970 milioane de coroane (104,5 milioane), fata de o pierdere de 987 milioane de coroane (106,3 milioane euro) in ultimele trei luni din 2013.

Cererea pentru electrocasnicele mari a crescut in trimestrul al patrulea cu 2% in Europa raportat la perioada similiara a anului anterior, pe fondul unui avans de 3% pe pietele din Vest si de 1% in Europa de Est, unde grupul detine unitati de productie in Romania, Ucraina, Ungaria si Polonia.

Anul trecut, Electrolux a platit 3,3 miliarde de dolari (2,9 miliarde euro) pentru fabricile de aparate electrocasnice ale companiei americane General Electric, cea mai mare achizitie din istoria grupului.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri