eMag este cel mai jucator online din Romania, compania avand o cifra de afaceri de 280 de milioane de euro si pierderi nete de 13,1 milioane de euro. Compania a inceput ca un retailer de produse IT, insa in ultimii cinci ani s-a extins in zona de electrocasnice, carti, produse pentru copii, mancare si, cel mai recent, haine. eMag are sapte showroom-uri, iar, de curand, a deschis primul Apple Shop.

Pe de alta parte, Altex, este un business inceput in 1994, cu afaceri de 334,2 milioane de euro anul trecut si un profit net de 0,87 milioane de euro. Compania are o retea de 92 de magazine, dintre care 75 sunt unitati Altex si restul Media Galaxy.

“Cred ca talentul managementului este cum sa oferi cele mai bune servicii, cele mai bune oferte de preturi in cele mai bune locatii cu un nivel acceptabil de pierderi care sa permita dezvoltarea si validarea modelului. Pierderi care depasesc cu mult capitalurile duc la capitaluri negative si, cand ajungi astfel, te afli intr-o pozitie teoretica de incapacitate de lucru. Eu stiu ca orice investitor are sacii cu bani limitati. Ba mai mult, cred ca un investitor care este listat la bursa este mult mai atent cu ceea ce se intampla decat un antreprneor. Un antreprenor poate fi mai generos cu propria companie, poate accepta pierderi din cand in cand pentru ca este un investitor pe termen lung. Insa, indiferent ca este vorba de un fond de investitii sau de un antreprenor, nu poti sustine pierderi la nesfarsit", a explicat Ostahie.

Iulian Stanciu, general manager si actionar eMag, subliniaza ca firma este pe investitii masive atat in tara cat si pe plan international, eforturile de expansiune in Polonia absorbind din profit. "Suntem la un nivel foarte mare de investitii, peste 20 de milioane de euro, si asta a fost o accelerare mare pe care am facut-o. (n.a.- in 2014, bugetul de investitii alocat de eMag a fost de circa 11,5 mil. euro) Aici punem consolidarile, investitiile din Ungaria si Bulgaria. In Ungaria si Bulgaria vom ajunge in urmatorii 2-3 ani pe profit. Daca in Romania am crescut organic, acolo vrem sa acceleram putin lucrurile, punand si bani – de la mine si de la Naspers, pentru a investi in cresterea internationala", spune Iulian Stanciu, pentru WALL-STREET.ro.

Ostahie: Am adus de acasa 25 de milioane de euro

El a adaugat ca o perioada foarte grea pentru companie au fost anii 2008-2009, cand Altex a inregistrat pierderi foarte mari. "Atunci, am adus de acasa 25 de milioane de euro, dupa o perioada de pierderi. Insa, pierderile nu pot fi la infinit cum si resursa de capital nu este niciodata infinita. Toti acesti ani au fost foarte buni, am redus foarte mult datoria bancara, acum datoriile sunt de trei ori EBITDA", afirma seful Altex.