Uber nu este o companie publica, listata la bursa, si nu isi publica rezultatele trimestriale, dar o data la trei luni, zeci de actionari participa la o conferinta despre performanta financiara a companiei cu directorul financiar al Uber, Gautam Gupta. La ultima conferinta de acest tip, care a avut loc vineri, Gupta le-a spus investitorilor ca pierderile Uber s-au adancit in al doilea trimestu din acest an. In plus, compania a inregistrat pierderi pe piata din Statele Unite, unde devenise profitabila in primul trimestru din 2016, conform News.ro.

In primul trimestru, Uber a inregistrat pierderi inainte de taxe, deprecieri si amortizari de 520 milioane dolari, potrivit unor surse citate de Bloomberg.Pierderile s-au adancit la peste 750 milioane dolari in trimestrul al doilea, din care in jur de 100 milioane dolari au provenit de pe piata americana. Astfel, pierderile semestriale ale Uber s-au ridicat la cel putin 1,27 miliarde dolari.

"Nu veti gasi multe companii din domeniul tehnologiei care sa piarda atat de multi bani, atat de repede. Pentru o afacere privata este fara precedent modul in care Uber a reusit sa obtina atat de mult capital", a comentat Aswath Damodaran, profesor de economie la Universitatea din New York.

Compensatiile acordate soferilor Uber au contribuit cel mai mult la pierderile Uber, potrivit directorului financiar al companiei.
Totusi, rezervarile si incasarile Uber au crescut puternic in al doilea trimestru al acestui an. Astfel, veniturile nete au avansat cu 18%, de la 960 milioane dolari in primul trimestru la 1,1 miliarde dolari in trimestrul al doilea.