Grupul de distributie IT&C, Flamingo International desfiinteza trei magazine Flanco din Cluj, Ploiesti si Constanta in incercarea de a-si optimiza operatiunile in urma incorporarii la mijlocul lunii mai a companiei Flanco, in structura companiei, potrivit datelor publicate in Monitorul Oficial

"Consideram ca posibilitatea optimizarii retelelor de magazine, avand in vedere complementaritatea acestora din punctul de vedere al aplasamentelor, orase si amplasare in cadrul orasului, al suprafetelor de vanzare, al gamelor de produse si al segmentelor de clienti carora acestea se adreseaza, reprezinta una dintre cele mai importante sinergii ce se genereaza prin achizitii de genul Flamingo - Flanco", a declarat presedintele Flamingo Computers, Eduard Samson, citat de NewsIn.

El nu a precizat care sunt cheltuielile ocazionate de recenta relocari, acestea fiind parte din costurile totale ale fuziunii intre cele doua lanturi.

In august, Grupul Flamingo International a mai inchis aproximativ 20 de magazine deoarece erau neprofitabile, potrivit oficialilor companiei.

"In urma transformarilor din aceasta perioada, transformari ce se pot intinde pe un interval de pana la doi ani si care presupun pe langa aceste inchideri de locatii si deschiderea altora va rezulta o structura de magazine moderne, eficiente, competitive, cu trasaturi distincte, bine individualizate", a spus Eduard Samson.

Ca parte a strategiei de restructurare, compania va renunta la filiala Flamingo Digital Shop din Sofia, precum si la Flamingo Software din Iasi si Flamingo Networking&Communications din Otopeni, potrivit hotararii generale a actionarilor publicate luni la Rasdaq.

Reteaua Flamingo International se bazeaza in acest moment pe trei branduri, Flamingo, Flanco si Future Shop, care sunt individualizate prin pozitionarea diferita in piata.

Flanco se adreseaza intregii familii cu produse electronice electrocasnice si IT, Flamingo va oferi solutiile de IT cele mai potrivite firmelor mici si mijlocii, pasionatilor de calculatoare, cat si consumatorilor obisnuiti, iar Future Shop va oferi produse tehnologice de ultima generatie unui segment de clienti deschisi la nou.

Flamingo International concureza pe piata de profil din Romania cu Altex si Domo.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri