Grupul Google va controla in 2007 aproximativ 28,3% din cheltuielile pentru publicitatea online din Statele Unite ale Americii, a carei piata inregistreaza o crestere puternica, majorand avansul in fata firmei rivale Yahoo!, a carei parte va fi de 17,3%.

In 2006, Google a acaparat 24,7% din aceasta piata, fata de cele 17,5 procente inregistrate de grupul rival Yahoo!, avand in vedere ca in 2004 cele doua grupuri inregistrat cote de piata egale, de 19,5% fiecare, conform studiului realizat de institutul specializat in publicitatea online, eMarketer.

In ceea ce priveste publicitatea legata de paginile aparute in urma cautarii unor cuvinte cheie pe motoarele de cautare, Google va beneficia de o cota de piata de 66,6%, cu mult peste rivalul Yahoo!, a carei cota de piata a fost de 15%, luand in consideare ca acest tip de publicitate inregistreaza cea mai mare crestere. Google dezvolta momentan noi forme de publicitate interactiva, precum publicitatea video, a subliniat analistul sef al grupului eMarketer, David Hallerman.

In Statele Unite, veniturile provenite din publicitate ale grupului Google ar putea atinge 5,5 miliarde dolari in 2007, ceea ce reprezinta o crestere de 36,5% fata de anul trecut, cu mult peste cele 3,4 miliarde de dolari estimate pentru Yahoo!, aceasta cifra reprezentand o crestere de 17,5%, inferioara celei din 2006.

Google si-a dublat profitul in 2006

Google si-a continuat ascensiunea in 2006, anuntat dublarea profitului net anual si majorarea de aproape trei ori a profitului net inregistrat in al patrulea trimestru, veniturile crescand cu 73% potrivit datelor citate de NewsIn. Grupul Google, a carui cifra de afaceri este compusa aproape in totalitate din venituri provenite din publicitate, a inregistrat un profit anual de 3,07 miliarde de dolari in 2006, cu mult peste cele 1,46 miliarde de dolari inregistrate in 2005, cifra totala de afaceri fiind de 10,6 miliarde de dolari. in al patrulea trimestru Google si-a triplat profitul net, inregistrand 1,03 miliarde de dolari, fata de nivelul de 372 milioane dolari pentru aceeasi perioada a anului precedent.

Aceasta crestere substantiala in ultimul trimestru al 2006 este datorata in parte unei modificari a esalonarii platii impozitelor la sfarsit de an. Aceasta performanta marcheaza prima data cand Google inregistreaza profituri nete trimestriale de peste un miliard de dolari.

"Performanta noastra impresionanta in al patrulea trimestru demoonstreaza soliditatea continua a modelului nostru economic", a declarat presedintele grupului, Eric Schmidt. Google a beneficiat in al patrulea trimestru de o majorare cu 80% a veniturilor obtinute din publicitatea prin paginile proprii, pana la nivelul de 1,98 miliarde dolari, aceasta suma reprezentand o treime din veniturile companiei.

Piata de profil va creste considerabil si in acest an

Un alt studiu al institutului eMarketer indica faptul ca cheltuielile pentru publicitatea online vor creste in Statele Unite ale Americii cu 18% in 2007, aceasta crestere fiind realizata in special in detrimentul publicitatii televizate. Conform acestui studiu, cea mai mare crestere va fi observata in cazul publicitatii realizate cu ajutorul motoarelor de cautare, care va creste cu 39%.

Veniturile provenite din mesajele publicitare plasate pe site-urile partenere (care utilizeaza sistemul de plasare automata a mesajelor publicitare) s-au ridicat pana la 1,2 miliarde dolari, ceea ce reprezinta o crestere de 50% fata de aceeasi perioada a anului 2005, insa 80% din aceasta suma este platita site-urilor partenere.

Google este liderul mondial in cautarea de date prin internet, raspunzand, zilnic, la peste 100 de milioane de cautari. Google a fost fondat in 1998 si are un capital social de 25 de milioane de dolari.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri