"Nici macar un client nu a intrat astazi. Nu orele de lucru erau problema, ci daca populatia are bani sau nu", comenteaza pentru Wall Street Journal proprietarul unui magazin de imbracaminte din centrul Atenei.

Potrivit noilor reglementari, adoptate de guvern la presiunile creditorilor internationali, magazinele universale dinGrecia pot lucra sapte duminici pe an, in timp ce magazinele mai mici, independente, pot deschide in fiecare duminica.

Pana acum, retailerii din Grecia puteau lucra maximum doua duminici pe an, una dintre cele mai restrictionate piete de consum din Europa in ceea ce priveste sfarsitul saptamanii, cu reguli care dateaza de la 1908.
Guvernul spera ca decizia va creste competitivitatea si va crea zeci de mii de locuri de munca intr-o economie cu un somaj de 27%.

Executivul spera de asemenea sa impresioneze delegatiile institutiilor financiare internationale, care au sosit luni la Atena pentru o noua evaluare a programului economic, de care depinde o noua transa din acordul de finantare externa.

"Intr-o tara care primeste 18,5 milioane de turisti in fiecare an, care vrea sa devina o destinatie de weekend, este de neconceput ca magazinele sa fie inchise duminica", a declarat Notis Mitarakis, ministru adjunct al dezvoltarii, citat de WSJ.

Citeste si:

Mai multi retaileri au anuntat insa ca afacerile au mers prost duminica, subliniind impactul recesiunii asupra consumului populatiei si situatia dificila din economie.

De asemenea, programul prelungit de lucru a generat divergente in randul retailerilor. Multe magazine au refuzat sa deschida duminica, inclusiv unele dintre cele mai mari lanturi de supermarketuri din tara, noteaza WSJ. Asociatiile patronale sustin ca programul de duminica nu va face decat sa creasca cheltuielile, fara a produce o crestere a vanzarilor.

De asemenea, shoppingul duminica reprezinta o problema la nivelul societatii elene, unde multi considera ca deschiderea magazinelor in ultima zi din saptamana va reduce coeziunea familiei. Liderii bisericii ortodoxe dinGrecia s-au opus deciziei de a relaxa restrictiile pe programul retailerilor.

Printre persoanele iesite duminica la cumparaturi in centrul Atenei s-au remarcat cei cateva sute de protestatari trimisi de sindicatul PAME, afiliat partidului comunist, si de un sindicat al angajatilor din retail, care se opun programului prelungit al magazinelor.

Magazinele care au deschis duminica au oferit discounturi semnificative pentru a atrage clienti. Vremea buna, insorita, a tinut cu retailerii, insa multi vizitatori ai centrelor comerciale au preferat sa priveasca.