Un adolescent din Omaha si cei trei prieteni ai sai s-au grabit sa ajunga la unul dintre magazinele locale dupa ce au aflat ca fostul component al trupei The Beatles se afla acolo, bucurandu-se de o inghetata. Cei patru tineri - Tom White, Jacob Murray, Drew Tvrdy si Luke Koester, s-au repezit in masina pentru a ajunge cat mai repede la eCreamery.

“Eram acasa cand prietenul meu a vazut o fotografie pe Instagram cu Paul mancand inghetata. Drew si-a luat chitara, Luke a luat un disc si ne-am dus cat de repede am putut in locul unde vazusem ca statea. Paul nu a putut sa cante la chitara, dar a fost foarte de treaba”, a declarat tanarul in varsta de 16 ani, Tom White, pentru The Telegraph.

Celebrul muzician se recupereaza dupa ce a fost externat din spital, unde a fost tratat din cauza unei infectii virale. Sir Paul McCartney s-a lasat fotografiat stand pe o banca alaturi de celebrul investitor american Warren Buffett.

Intalnirea a durat aproape cinci minute, dupa care cele doua celebritati s-au urcat intr-o masina si au plecat.

Sursa foto: Instagram / speeeeeeed_of_white