"Comisia Europeana a spus in mod clar ca masurile prezentate pana in acest moment (de catre Franta si Italia) nu sunt suficiente, lucru cu care sunt de acord", a afirmat Merkel intr-un interviu pentru publicatia Die Welt. Ea a precizat ca CE "a stabilit un calendar confrom caruia Franta si Italia trebuie sa prezinte masuri suplimentare, in conditiile in care cele doua tari se afla, efectiv, intr-un proces de refomare", relateaza Mediafax.

Merkel a facut aceste declaratii cu doua zile inainte de anticipata ei realegere in fruntea Uniunii Crestin-Democrate (CDU). La sfarsitul lunii noiermbrie, CE a avertizat Franta ca se afla inca in pericolul de a fi amendata, daca nu continua implementarea reformelor convenite cu Uniunea Europeana (UE) si nu respecta regulile bugetare impuse de UE.

CE a hotarat sa acorde timp guvernului francez pana in luna martie a anului viitor pentru a dovedi ca respecta angajamentul privind implementarea reformelor structurale, inainte de a lua o decizie in ceea ce priveste sanctionarea Frantei. Comisia a evitat, astfel, un conflict cu Parisul legat de necesitatea reducerii cheltuielilor bugetare. La finalul lunii octombrie, autoritatile de la Bruxelles au acceptat proiectele de buget ale Frantei si Italiei pentru 2015, dupa corectii de ultim moment, insa nu au exclus posibilitatea de a cere masuri suplimentate de reducere a deficitelor si de a impune amenzi in cazul nerespectarii regulilor bugetare ale UE.

Citeste si:

In octombrie, Guvernul francez a anuntat ca va rata atat anul viitor, cat si in 2016 tinta de reducere a deficitului bugetar la 3% din produsul intern brut, dar a avertizat ca nu va lua masuri suplimentare de austeritate, in ciuda presiunilor Uniunii Europene. Franta, al carei proiect de buget prevede pentru 2015 un deficit de 4,3% din PIB, a promis o reducere suplimentara a cheltuielilor de 3,6-3,7 miliarde de euro. Deficitul structural va scadea cu peste 0,5 puncte procentuale, fata de 0,2% in proiectul initial.

Tinta unui deficit bugetar de sub 3% trebuia atinsa in 2015, dupa ce guvernul francez ceruse deja de doua ori Comisiei Europene sa amane acest termen.