Grupul Raiffeisen Zentralbank Oesterreich AG (RZB) a raportat un profit consolidat (dupa impozitare si minoritati) la jumatatea anului de 356,2 milioane euro, cu 64% mai mare comparativ cu cel inregistrat in prima jumatate a anului 2005. Profitul inainte de impozitare la jumatatea anului a crescut cu 33,7% la 579 milioane euro, acesta fiind cel mai bun rezultat semianual in istoria RZB si al saptelea record consecutiv pentru primul semestru.

“RZB continua sa inregistreze rezultate remarcabile in activitatea operationala cu atat mai mult cu cat aceste rezultate au fost atinse pe fondul unei ridicate investitii in expansiune”, a declarat Walter Rothensteiner, CEO RZB. In perioada ianuarie – iunie 2006, RZB a crescut cota de piata in Austria (total active agregate) de la 13% la 13,5 %. Venitul net dupa provizioane a crescut cu 34,8% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, in timp de venitul net din comisoane a crescut cu 88,2% si profitul operational a crescut cu 5,8%.

Reteaua RZB se extinde in Europa Centrala si de Est

Cu o crestere a activelor de 14% la suma de 46,3 miliarde euro, Raiffeisen International Bank-Holding AG a contribuit semnificativ la cresterea totala a Grupului RZB. Reteaua Grupului RZB din Europa Centrala si de Est, coordonata de Raiffeisen International, a fost extinsa si consolidata. Un numar de 282 unitati a fost adaugat retelei, din care 78 nou deschise si 204 au rezultat din achizitia Impexbank.

“In primele sase luni ale anului 2006, Raiffeisen a atras aproximativ 1 milion clienti retail. Impreuna cu noii clienti ai Impexbank, deservim 11,2 milioane clienti retail in Europa Centrala si de Est", a mai afirmat Rothensteiner.

RZB a crescut si in sistemul bancar austriac, cresterea fiind de 5,5%, conform datelor Bancii Centrale din Austria (OeNB). De asemenea, cresteri notabile au avut creditele si avansuri catre clienti (15,7%) si depozitele de la clienti (17,1%). Cu un procent de 46,6 % din totalul activelor, Austria reprezinta cel mai important segment regional al RZB urmat de Europa Centrala cu 17,4%. Activele totale au crescut cu aproximativ 10%, pana la 103,2 miliarde euro, depasind pragul de 100 miliarde euro pentru prima data

Rentabilitatea capitalurilor proprii (ROE) inainte de impozitare este de 24,2%, iar rentabilitatea activelor (ROA) inainte de impozitare este de 1,18%, rata cost/venituri fiind de 53,9%.

Trei tranzactii in sase luni

In mai 2006, a fost achizitionata banca rusa Impexbank in procent de 100%. Pretul de achizitie a fost de aproximativ 550 milioane USD, plus o posibila ajustare a pretului ca urmare a evaluarii imobiliare. Impexbank a adus retelei din ECE 204 unitati noi, dar si 350 puncte suplimentare de vanzare. Pentru anul 2007 este planificata fuziunea Moscova - Raiffeisenbank Austria.

Achizitia bancii cehe eBanka a fost pregatita in primul semestru al acestui an. Angajamentul de plata in suma de 130 milioane euro a fost semnat si transmis autoritatilor in vederea aprobarii. eBanka va aduce Grupului 37 unitati si 117.000 clienti.

Dupa achizitia bancii Aval, acum Raiffeisen Bank Aval, in toamna anului 2005, au fost numeroase solicitari de cumparare pentru Raiffeisenbank Ucraina. In iunie a fost semnat un angajament de vanzare cu banca ungara OTP. OTP va achizitiona banca pentru suma de 650 milioane euro. Intrucat vanzarea nu a fost finalizata, pretul de vanzare nu a fost inclus in rezultatele semianuale.