Recuperarea sumelor de bani sau bunurilor ce reprezinta prejudicii create prin savarsirea de infractiuni ramane una din principalele provocari ale legislatiei si autoritatilor romane, hotararile judecatoresti nedobandind efectul initimidant scontat daca, dupa executarea unei condamnari, infractorul ramane cu banii pe care i-a obtinut printr-o infractiune de evaziune fiscala sau de coruptie, spre exemplu.

Pentru recuperarea prejudiciilor din dosarele penale, in Romania sunt prevazute anumite proceduri, cum sunt:

  • Confiscarea speciala, reglementata de art. 112 din Noul Cod Penal, care vizeaza confiscarea bunurilor provenite dintr-o fapta prevazuta de legea penala si care presupune trecerea in patrimoniul statului a unor bunuri strict si limitativ prevazute de lege. In cazul acestei sanctiuni ce are caracter personal, se pot confisca doar bunurile persoanei condamnate si nu se prevede confiscarea de la un tert – o ruda catre care s-a instrainat averea, spre exemplu.
  • Confiscarea extinsa, introdusa in legislatia penala romaneasca prin Legea nr. 63/2012 pentru modificarea si completarea Codului penal al Romaniei si a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal si reglementata de art. 1121 din Noul Cod Penal, care permite instantei de judecata sa dispuna confiscarea a mai mult decat bunurile provenite din savarsirea infractiunii deduse judecatii, putandu-se confisca astfel bunurile dobandite cu 5 ani inainte si, daca este cazul, dupa comiterea infractiunii pana la momentul sesizarii instantei, daca ele depasesc in mod vadit veniturile obtinute de respectiva persoana in mod licit si daca instanta are convingerea ca ele provin din infractiuni de natura celor pentru care se pronunta condamnarea.

Trebuie facuta aici observatia ca nu vor putea fi confiscate bunuri dobandite inainte de intrarea in vigoare a Legii nr. 63/2012, mai precis inainte de luna aprilie 2012, asa cum au decis recent judecatorii Curtii Constitutionale.

  • Confiscarea averilor nejustificate, situatie in care Agentia Nationala de Integritate poate cere instantelor confiscarea unor bunuri sau sume de bani daca, dupa verificarea modalitatii de dobandire a acestora se constata ca persoana in cauza nu poate justifica provenienta lor.

In prima faza, procurorul care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala in dosarul de evaziune, spalare a banilor, coruptie etc. va stabili, prin expertiza contabila ori printr-un raport de constatare intocmit de specialisti contabili, care este cuantumul prejudiciului si va dispune instituirea unei masuri asiguratorii – spre exemplu sechestrul – pentru a se asigura ca cel care este cercetat nu va instraina bunurile si la finalizarea procesului statul sa se gaseasca in imposibilitate de a recupera prejudiciul.

In cele mai multe cazuri, o astfel de masura este confirmata si de instanta investita cu solutionarea contestatiei impotriva ordonantei de luare a masurii asiguratorii ori a modului de aducere la indeplinire, prin respingerea ei; intr-o atare situatie, legiutorul roman nu a mai prevazut o alta cale de atac impotriva incheierii instantei, aceasta fiind definitiva.

Ulterior, in faza de judecata, instanta va putea mentine masurile asiguratorii pe timpul defasurarii procesului sau va putea chiar sa le extinda, sa dispuna confiscarea speciala sau extinsa. Odata cu solutia de condamnare a inculpatului, instanta se va pronunta si cu privire la repararea prejudiciului. Insa aceasta nu inseamna ca, automat, banii si bunurile ajung la stat si se acopera prejudiciul, aceasta fiind doar prima etapa in lungul si anevoiosul proces de recuperare a pagubei.

Citeste si:

Un element important in marirea procentului de executare a deciziilor de confiscare este stabilirea de catre instanta, in mod concret, a cadrului in care se va desfasura recuperarea prejudiciului, cum s-a intamplat spre exemplu in cazul ICA, judecatorul stabilind in mod clar institutiile responsabile si atributiile fiecareia in aceasta procedura.

Institutia cu rol principal in recuperarea prejudiciilor cauzate statului este ANAF, aceasta fiind cea responsabila sa duca efectiv banii in patrimoniul statului. Ori, avand in vedere procentul mic de recuperare, care este, conform rapoartelor ce s-au efectuat in ultima perioada, de 5 %-8 %, ne face sa observam activitatea modesta si modul de lucru greoi al acestei institutii.

In acest context nu pot decat sa ma raliez la opiniile exprimate deja in presa si mass-media de catre expertii anticoruptie, conform carora se simte o nevoie absoluta de o abordare inter-institutionala a problemelor legate de executarea confiscarii – speciala sau extinsa – atat din perspectiva legislatiei penale, cat si din perspectiva legislatiei civile aplicabile, capabila de a duce la o eficientizare a procesului de recuperare a prejudiciilor create statului.