UPDATE [13.36] Plenul CSM a respins, joi, propunerea lui Horatius Dumbrava de sesizare a Inspectiei Judiciare cu privire la afirmatiile fostului presedinte Traian Basescu la adresa procurorului general al Romaniei, Tiberiu Nitu, insa membrul CSM spune ca va sesiza personal IJ, "ca orice cetatean". Propunerea judecatorului Horatius Dumbrava de suplimentare a ordinii de zi a sedinte plenului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) cu aceasta solicitare a fost respinsa cu opt voturi "impotriva", sapte "pentru" si o abtinere.

Dumbrava a cerut, joi, suplimentarea ordinii de zi a sedintei de plen a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) cu un nou punct, dupa ce fostul sef al statului a facut mai multe afirmatii, in ultima perioada, la adresa lui Nitu. Membrul CSM a spus ca inspectorii judiciari urmeaza sa stabileasca daca, prin afirmatiile lui, Traian Basescu a adus atingere independentei sistemului de justitie sau onoarei lui Tiberiu Nitu. Intrebat de catre ceilalti membri ai plenului daca simte ca i-a fost denigrata reputatia profesionala, Nitu s-a limitat la a cere inregistrarea video a sedintei de joi, fara a isi prezenta punctul de vedere cu privire la afirmatiile lui Traian Basescu, arata Mediafax.

Membrii CSM urmeaza sa voteze daca vor suplimenta ordinea de zi a sedintei cu aceasta solicitare si daca vor sesiza Inspectia Judiciara. Traian Basescu a declarat, luni, ca procurorul general Tiberiu Nitu este suspectat ca "a tras la Revolutie", cand era militar in trupele de Securitate si probabil ca "a impuscat cativa teroristi". Fostul presedinte a explicat, referindu-se la dosarul in care Gabriela Firea il acuza de santaj, ca este suspect "cam la fel cum este Nitu”.

Citeste si:

"Numai ca eu sunt suspect ca am facut o declaratie, iar Nitu e suspect ca a impuscat oameni la Revolutie, ca a tras, procurorul general. Era in trupele de securitate si el scrie in declaratia lui ca li s-a spus ca traga inspre Dorobanti, unde se miscau teroristi si el probabil ca a impuscat cativa teroristi, ce sa faca", sustinea fostul sef al statului. Traian Basescu a scris, marti, pe Facebook, ca la numirea in functia de procuror general stia ca Tiberiu Nitu are certificat de revolutionar, motiv pentru care a fost increzator ca va finaliza dosarul Revolutiei, iar despre faptul ca acesta se afla printre "cei care au tras" el a aflat la finalul mandatului.

Nitu si dosarul revolutiei

"La numirea in functia de procuror general stiam ca domnul Nitu are certificat de revolutionar si ca a primit 8000 de metri patrati de pamant drept recompensa. Si acesta a fost un motiv pentru care am fost increzator ca va finaliza dosarul revolutiei. Mi-l imaginam sub gloantele armatei", a scris pe Facebook fostul presedinte Traian Basescu, sustinand ca abia in ultimele saptamani de mandat a aflat ca Tiberiu Nitu a tras de la cladirea Televiziunii, pe care o apara. "In ultimele saptamini de mandat am aflat ca militar in termen fiind (nu-i fac o vina din asta), a tras de la cladirea televiziunii pe care o apara in directia blocurilor din Dorobanti. Nu stiu daca a impuscat pe cineva. Nici el nu stie probabil. Dar abia atunci am inteles ca moral, domnul Nitu nu poate finaliza dosarul revolutiei", a precizat Basescu, intrebandu-se de ce Nitu nu i-a spus de la numire ca a fost "printre cei care trageau catre populatia razvratita".

In octombrie 2012, dupa audierile pentru functia de procuror general, la iesirea din sala CSM, Nitu le declara jurnalistilor ca a primit, in baza legii, 8.000 de metri patrati, ca urmare a certificatului de revolutionar. Militarii care au participat la Revolutia din 1989 au beneficiat, ca si civilii, de 10.000 de metri patrati de teren, iar in cazul celor 78 li s-a dat cate 8.000, "ca atat a putut Primaria", preciza el. Intrebat, miercuri, despre declaratiile facute de fosul presedinte Traian Basescu referitoare la faptul ca el a impuscat oameni la Revolutie, Tiberiu Nitu a spus: "In calitate de magistrat am obligatia de rezerva si discretie. Nu comentez si nu raspund afirmatiilor conjuncturale ale unor oameni politici, afirmatii care nu au niciun temei juridic. Nu intentionez sa alimentrez un subiect creat artificial".

La Revolutie, Tiberiu Nitu era militar in termen la unitatea de la Televiziunea Romana, trei dintre colegii sai fiind impuscati mortal. Fostul sef al Parchetelor militare Dan Voinea a sustinut, intr-un interviu din 2013, ca actualul procuror general Tiberiu Nitu "are in dosarul Revolutiei o declaratie in care recunoaste ca a tras la Televiziune".
"El era atunci militar. Are certificat de revolutionar acum, dar el trebuie cercetat la fel ca cei care au tras in decembrie 1989", spunea Voinea.