Miercuri, Hexi Pharma si-a cerut insolventa la Tribunalul Bucuresti. Compania a invocat, in cererea de insolventa, o datorie de 23,5 milioane de lei catre bugetul de stat si catre furnizori ai societatii, dar si facturi in valuta neachitate de peste 20 de milioane de euro catre doua firme din Cipru, potrivit News.ro.

Unul dintre acestea are legatura cu patronul Hexi Pharma, Dan Condrea, iar celalalt se regaseste in actionariatul Unilab SA, detinatoarea laboratorului care verifica produsele Hexi Pharma. "Hexi Pharma si-a cerut insolventa pentru ca aceasta este o umbrela foarte buna", a afirmat Doros, care a mentionat ca insolventa este prevazuta in legislatie tocmai ca o forma de protectie a unei firme fata de creditori.

Din cauza ca multe firme isi cer insolventa tocmai pentru a evita plata datoriilor, iar Fiscul pierde sume foparte mari in cazul insolventelor, ANAF va cere modificarea legii insolventei, pentru a limita posibilitatea abuzurilor in cazul platii taxelor, a precizat presedintele ANAF.

Citeste si:

ANAF a demarat o ancheta privind compania Hexi Pharma, dar doar din punctul de vedere al taxelor, ancheta principala fiind de competenta altor institutii. "Hexi Pharma este un contribuabil pe care il avem in evidenta. Aceasta firma este in atentia opiniei publica pentru ca nu si-a desfasurat activitatea de baza. E posibil ca ei sa fie in regula" din punctul de vedere al taxelor, a mentionat Dragos Doros.

In legatura cu exportul profitului pe firma din Cipru, de care este banuit patronul Hexi Pharma, Alexandru Dan Condrea, seful Fiscului a declarat ca ANAF poate repatria sumele prin nerecunoasterea sumelor trecute in facturi. Astfel, daca pretul de achizitie in Cipru este 1 leu, iar pretul de vanzare din Cipru in Romania este 10 lei, ANAF va analiza documentele si va recunoaste pretul de vanzare in Romania la nivelul pretului din Cipru, de 1 leu, majorand automat nivelul taxelor care trebuie platite la bugetul din Romania, a explicat Dragos Doros.

Aceste operatiuni sunt intalnite la firmele din Romania prin metoda preturilor de transfer, care vizeaza exportul profitului catre tari - paradisuri fiscale, de obicei - in care taxele sunt mai mici. Preturile de transfer pot fi folosite si de catre firme straine pentru a exporta profitul de la filiala din Romania catre tara in care isi are sediul compania-mama, spun specialistii.

Sursa foto: Poznyakov / Shutterstock