Incepand cu data de 15 august, timp de cateva zile, protestatarii loiali fostului presedinte egiptean Mohamed Morsi au doborat poarta muzeului, au atacat garzile si au jefuit muzeul, conform site-ului ahramonline,scrie Mediafax.

Statueta egipteana, cunoscuta si ca "una dintre fiicele faraonului Akenathon", o prezinta pe una dintre surorile lui Tutankhamon, fiind probabil unul dintre cele mai importante artefacte furate din muzeul situat in orasul Minya. Protestatarii au desfigurat si au distrus piese din muzeu care nu puteau fi transportate.

Cu toate ca peste 600 dintre obiectele expuse la Muzeul din Mallawi au fost recuperate de politie, alte cateva sute - inclusiv statuta surorii lui Tutankhamon - sunt inca pierdute, motiv pentru care Egiptul a emis o alerta internationala, cerand ajutorul UNESCO si al Interpolului pentru gasirea acestora.

Citeste si:

Egiptologul Monica Hanna a declarat pentru publicatia The Telegraph ca a stat de vorba cu unii dintre autorii jafului, la cateva zile dupa distrugerea muzeului. "Guvernul isi distruge poporul, prin urmare noi am distrus muzeul pentru ca apartine guvernului", i-ar fi raspuns acestia.
Monica Hanna suspecteaza ca furia multimii nu ar fi decat un paravan pentru disparitia "fiicei faraonului Akenathon". Artefactele din perioada domniei lui Akenathon au o valoare inestimabila pe piata neagra a comertului cu obiecte de arta, iar egiptologul a declarat ca s-ar putea ca jefuirea muzeului sa nu fi fost decat un pretext pentru furtul statuetei si a altor artefacte de valoare.

"Cred ca autorii jafului stiau pe ce au pus mana", a mai spus Monica Hanna, care a denuntat vandalizarea siturilor arheologice din Egipt in urma evenimentelor politice din ultimii ani.

Tutankhamon a devenit faraon la varsta de 10 ani, in 1333 i.e.n., si a domnit timp de noua ani, pana la moartea sa. A facut parte din dinastia a 18-a, care a domnit in perioada Noului Regat din istoria Egiptului.

Sursa foto: Facebook.com