Retsina isi trage numele de la un vin (alb si rose) vechi grecesc, facut acum vreo 2000 de ani, pentru prima data. Retsina ocupa coltul din stanga al parterului unui bloc nou de pe Bulevardul Primaverii, chiar la mijloc intre Piata Charles de Gaulle si Mircea Eliade. Prima data a fost acolo un restaurant frantuzesc, La Mangerie, unde se manca mai bine decat la restaurantele care i-au urmat. Insa acela nu a rezista prea mult, bucurestenii au alte socoteli in minte. In capatul celalalt al lungii cladiri e Osho Steak, un restaurant pentru mancatorii de carne bruta, al aceluiasi patron grec, din cate am auzit.

Nu imi mai aduc aminte cum era amenajat Osho Fish, insa cred ca Retsina a preluat amenajarea si mobilierul, cu putine schimbari de fond. Oricum, localul arata bine, e modern, foarte luminos de la ferestrele foarte mari, pana la pamant, de pe ambele laturi spre strada. Terasa e cam mica si nu stiu daca are copertine care sa te apare de soare vara. Noi am incercat sa stam afara, insa nu am putut din cauza aceasta, desi era doar primavara. Sper sa gaseasca o solutie in scurt timp, altfel nu si-ar merita nota maxima pe care le-am pus-o la ambianta.

Meniul Retsina e din bucataria internationala, mai ales din jurul Mediteranei, cu mult peste si cu fructe de mare, dupa cum am spus. Nu e lung, si asta ne face sa credem ca iau lucrurile in serios. Au un galantar destul de mare cu peste pus la gheata, din care cred ca iti poti alege, daca stii ce. Am vazut in cateva declaratii ale patronului ca apareau cuvintele “fine dining” pe langa “Retsina“, incercand sa sugereze, cumva, ca acest Retsina ar fi un restaurant cu bucatarie fina, chiar “Grande Cuisine”. Nu e cazul in acest moment, si, daca chiar isi propune sa ajunga acolo, ii transmit ca mai are cale lunga de strabatut. Ce am luat noi de mancare la Retsina – si asta la recomandarea lor, iscodindu-i asupra a ceea ce ar avea ei mai bun acolo – a fost bun, insa nimic deosebit, ceva ce sa nu mai gasesti in cel putin doua duzini de restaurante din Bucuresti. Am stat pe ganduri daca sa le punem 8 sau 9 la mancare, insa pana la urma le-am dat nota mai mare, gandindu-ne ca abia au inceput in aceasta noua formula si ca lucrurile vor evolua si mancarea se va imbunatati la Retsina.

Citeste si:

Preturile la Retsina sunt ca salariile de la ASF, ca sa folosesc un eufemism. Daca si-au propus sa ii depaseasca pe cei de la Isoletta din acest punct de vedere, atunci au reusit, sau, oricum, nu mai au mult. Am vazut mai multe feluri cu preturi de peste 200, sau chiar 300 de lei. Cred ca erau la ceva vita, si presupun ca si fara sosuri, fiindca ii banuiesc pe cei de la Retsina ca nu sunt cei mai tari in sosuri in Bucuresti. Daca nu esti atent la ce vin comanzi, o masa in doi iti transfera pe nesimtite vreo 8-900 de lei din contul tau in cel al domnului Malideros. Si chiar ca nu merita…

Si totusi, clienti dornici sa contribuie la repunerea Greciei pe picioare am vazut destui la Retsina. Probabil ca din cei care platesc cu cardul de la firma si apoi cer factura. Serviciul a fost bun, au chelneri de meserie, rapizi si eficienti, chiar daca in “institutional mood”. A trecut si cheful prin sala, de mai multe ori, intrebandu-i pe clienti ce cred si cat de buna a fost mancarea. Noi i-am dat un raspuns formal, din care nu stiu ce a inteles.

Retsina e, deci, un restaurant excesiv de scump, care se bazeaza pe recomandarile unor specialisti in psihologia sociala a bucurestenilor ca sa vanda cu pret dublu sau triplu o mancare buna, dar nu deosebita. Daca va invita cineva despre care sunteti suta la suta convins ca va si plati toata masa, merita o vizita pana la Retsina, ca sa nu spuneti ca nu ati fost si acolo.

Citeste si Osho Fish s-a transformat in restaurant cu specific mediteraneean, in urma unei investitii de 180.000 de euro

Fondatorii Mega Image au investit 180.000 euro intr-un restaurant

Fondatorii Mega Image au investit 180.000 euro intr-un restaurant

Sursa foto: www.restograf.ro