Lungmetrajele "Moartea domnului Lazarescu", de Cristi Puiu, si "A fost sau n-a fost", de Corneliu Porumboiu, alaturi de "Pamantul nimanui/No Man's Land", de Danis Tanovic, se numara printre cele 50 de filme ale sectiunii "Eastern Promises",o retrospectiva programata la Festivalul San Sebastian 2014.

Potrivit variety.com, incepand din anul 2000, Europa de Est a generat cel putin un "nou" val de cineasti, precum noua generatie a regizorilor romani. Ultimul deceniu si jumatate a fost marcat de aparitia unui grup de regizori cu educatie inalta si extrem de inteligenti, eliberati de canoanele cinematografiei digitale (careia, uneori, i-au evidentiat limitele, asa cum a facut-o Corneliu Porumboiu in "Cand se lasa seara peste Bucuresti sau Metabolism"), scutiti de tirania obligatiei de a se orienta spre mainstream din cauza nevoii de a-si vinde filmele catre televiziune, care au preferat, in schimb, sa abordeze unele dintre cele mai importante teme ale momentului: mostenirea unui sistem totalitar, razboi - uneori civil, alteori deloc civil -, evenimente istorice relevante, pe care le-au prezentat sub forma unor combinatii de teatru, sansa si absurd.

De asemenea, potrivit site-ului oficial al evenimentului, pelicula "Panihida", de Ana-Felicia Scutelnicu si Tito Molina, va fi proiectata in sectiunea "Eastern Promises".

Totodata, din titlurile anuntate pana acum, la San Sebastian vor fi proiectate lungmetraje precum "The Blacks", de Goran Devic si Zvonimir Juric, "Children of Sarajevo/ Djeca", de Aida Begic, "Parada/ The Parade", de Sran Dragojevic, "Ispita Sfantului Anton/ The Temptation of St. Tony", de Veiko Ounpuu, "Razboi si bucate/ Cooking History", de Peter Kerekes, "The Wild Bees", de Bohdan Slama, si "Hac!/ Hukkle", de Gyorgy Palfi.

Corneliu Porumboiu este unul dintre cei mai importanti regizori din noua cinematografie romaneasca, alaturi de nume precum Cristi Puiu, Cristian Mungiu si Radu Muntean. A luat premiul pentru debut Camera d'Or la Festivalul de Film de la Cannes in 2006, pentru "A fost sau n-a fost?", o comedie despre cum a fost traita revolutia din 1989 intr-un oras de provincie. S-a intors la Cannes, in sectiunea Un Certain Regard, in 2009, cu "Politist, adjectiv". Filmul a primit premiul FIPRESCI si premiul juriului sectiunii Un Certain Regard.

Premiat in 2005, la Festivalul de Film de la Cannes, cu trofeul sectiunii Un Certain Regard, pentru "Moartea domnului Lazarescu", Cristi Puiu a adunat in lista sa de autor de scenarii de film si regizor titluri precum "Aurora" (2010), "Un cartus de Kent si un pachet de cafea" (2004), "Marfa si banii" (2001), "Before breakfast" (1995), "25.12. Bucharest, North Railway Station" (1996), "13 - 19 iulie 1998, Craiova, Azilul de batrani" (1998).

"Before breakfast", un scurtmetraj de scoala, a fost selectionat in 1995 la Festivalul de Film de la Locarno. In 1996, Cristi Puiu si-a luat diploma la Ecole Superieure d'Arts Visuels din Geneva, cu documentarul "25.12. Bucharest, North Railway Station". Dupa ce s-a intors in Romania, in 1996, a continuat sa picteze si sa faca filme: la inceput, documentare video, apoi primul sau lungmetraj, "Marfa si banii", pe care l-a regizat dupa ce a castigat concursul organizat in 1999 de Oficiul National al Cinematografiei. In 2010, cel de-al treilea lungmetraj pe care il semneaza, "Aurora", a avut premiera mondiala in sectiunea Un Certain Regard de la Cannes.

Cea de-a 62-a editie a Festivalului International de Film San Sebastian se va desfasura intre 19 si 27 septembrie.

Sursa foto: Pelicule, Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri