Bugetele pentru publicitate ar putea scadea anul acesta cu 2% fata de anul trecut, ajungand astfel la in jur de 303 milioane de euro, declinul investitiilor incetinind, a declarat Alexandra Olteanu, directorul general al agentiei de media Initiative.
Practic, daca in 2009 si 2010 piata scazut cu 36%, respectiv 8,4%, ultimii doi au dus la o stabilizare a acesteia si la scaderi de 2%, conform studiului Media Fact Book, realizat de Initiative.

“Oamenii din publicitate sunt foarte sensibili la ce se intampla in economie. In ultimii doi ani nu au fost dezechilibre majore, iar declinul a incetinit. Pentru 2013 ne asteptam la o evolutie flat (n.red. stabilizare, nivel similar cu cel din 2012). Am ajuns la fundul sacului, iar mai jos de atat nu se poate. Preturile si bugetele au scazut dramatic”, a explicat Olteanu.

Apasa pe fotografie pentru a vedea imaginile la dimensiuni mai mari.

Ceea ce ar putea duce la majorarea investitiilor in publicitate este cresterea consumului si a increderii romanilor in economie.

Principalele tendinte pentru anul acesta sunt faptul ca declinul investitiilor in media incetineste, faptul ca internetul isi stabilizeaza pozitia de al doilea canal care atrage cele mai mari bugete, cresterea veniturilor Google, Facebook si Yahoo! (performance advertising), faptul ca advertiserii isi doresc tot mai creativitate din partea agentiilor si ca sunt tot mai atrasi de social media si marketing pe telefoane mobile.

Investitiile in media scad cu 2% anul acesta

“Dintre cele cinci trenduri din acest an, trei sunt din zona digitala. Practic, incepem sa uitam tot mai mult de comunicarea care nu implica interactivitate”, afirma directorul general al Initiative.

Astfel, anul trecut investitiile in publicitate au fost de 309 de milioane de euro, in scadere cu 2% fata de 2010 si mai putin cu 42,7% comparativ cu 2008, cel mai bun an pentru publicitatea romanesca. In 2008, advertiserii au alocat 540 de milioane de euro pentru a-si promova produsele si serviciile. Pentru acest an, oficialii Initiative estimeaza ca piata va ajunge la 303 milioane de euro.

Cei mai mari advertiseri au fost operatorii de telecomunicatii (cu bugete nete de 42 de milioane de euro), companiile din domeniul cosmeticelor si igienei personale (40 mil. euro) si cele din domeniul medical (25 de milioane de euro).

Ca in fiecare an, televiziunea este canalul care atrage cele mai mari bugete, anul trecut investitiile in TV fiind de 200 de milioane de euro (65% din piata). In 2011, piata de publicitate de televiziune a scazut cu 4% fata de 2010.

2011 a fost anul talent show-urilor pe televiziune

“Anul trecut a fost anul talent show-urilor (n.red. emisiuni de tipul ‘Romanii au talent”, “X Factor”, "Vocea Romaniei"). Dupa ce in 2009 si 2010 televiziunile au facut investitii la limita subzistentei, anul trecut au investit in programe internationale, desi piata era in scadere”, a explicat Olteanu.

Investitiile in publicitatea pe TV sunt impartite intre doi mari jucatori: CME si Intact. Practic, grupul american care detine Pro TV, Acasa, Acasa Gold, Pro TV International, Pro Cinema, Sport.ro si MTV Romania a luat jumatate dintre cele 200 de milioane de euro alocate pentru televiziune, in timp ce grupul Intact, care controleaza Antena1, Antena2, Antena3, Euforia si GSPTV, a incasat un sfert din suma, adica circa 50 de milioane de euro. Pe locurile urmatoare s-au aflat cu ProSieben (Prima TV si Kiss TV) cu 7%, Kanad D, Realitatea TV si Societatea Romana de Televiziune (TVR1, TVR2).

Pe de alta parte, audienta totala a posturilor de televiziune a scazut cu 5% anul trecut, insa pentru anul acesta este estimat ca aceasta sa creasca cu 10%, in special ca urmare a noului sistem de monitorizare.

Dupa televiziune, cele mai mari investitii in publicitate au fost atrase de catre internet (34 de milioane de euro), OOH (panotaj stradal, reclame in lifturi, toalete, parcari, sali de asteptare) - 31 de milioane de euro, presa scrisa – 24 de milioane de euro si radio- 20 de milioane de euro.

Google. Facebook si Yahoo! fac 13 milioane de euro din publicitate

Pe segmentul de digital, cea mai mare crestere, de 70%, a venit anul trecut din zona de marketing pe motoare de cautare (Adwords), aceasta fiind urmata de Google, Facebook si Yahoo! (advertising bazat pe performanta), cu 62%.

Anul trecut, in jur de 62% din piata de online a fost reprezentata de display advertising (21 milioane de euro, in timp ce restul de 38% (13 milioane de euro) au fost veniturile Google, Facebook si Yahoo!. Google a avut venituri de circa 10 milioane de euro.

„Inainte foloseam internetul in special pentru stiri, acum il utilizam mai mult pentru social media, servicii (mai ales pentru comert electronic). Creste utilizarea internetului pentru e-banking, pentru entertainment”, mai spune sefa Initiative.

Pe de alta parte, romanii utilizeaza tot mai mult telefoanele mobile, consumul crescand pe masura ce preturile pentru servicii de voce ori date scad.

„Companiile investesc inca putin comparativ cu potentialul. Noi credem ca acesta este trendul. Mobilul va deveni al doilea ecran dupa televizor”, explica Olteanu.

Piata de OOH, limitata de posibile reglementari

Piata de OOH, de circa 31 de milioane de euro, este limitata ca dezvoltare in principal de Legea Outdoorului, foarte multi advertiseri alegand sa isi micsoreze bugetele pentru panotaj stradal ori reclame in lifturi de teama unor reglementari in domeniu. Cei mai mari jucatori pe acest segment sunt EpaMedia (Euromedia Group si Betacons), Affichage Romania, Clear Channel si News Outdoor Romania, care controleaza 67% din piata.

Cea mai mare scadere comparativ cu 2008 a fost inregistrata de presa scrisa, investitiile in domeniu diminuandu-se cu 71% de la inceputul crizei.

„Publisherii au inregistrat scaderi de tiraje de 20% pentru ca nu mai sunt bani pentru marketing, pentru ziare si reviste insotite de carti, cosmetice. Multe se vindeau pentru aceste produse. Pe de alta parte, traficul pe internet al publicatiilor creste cu 20% de la un an la altul”, afirma directorul general al Initiative.

Radio-ul a atras circa 6% din investitiile in publicitate (aproximativ 20 de milioane de euro), piata scazand cu in jur de 5% fata de 2010.

„Anul 2011 a fost unul de consolidare a retelelor, unul in care au fost lansate statii si formate noi. Statiile de radio incearca sa isi creasca audienta prin campanii puternice de marketing si relatii publice si continue sa isi imbunatateasca prezenta online prin site-uri dedicate si pagini pe retele de socializare”.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri