Dupa cum a aratat piata in ultimii ani, nevoia de marketing si PR este din ce in ce mai mare. Fiecare companie simte nevoia sa se faca cunoscuta si sa-si promoveze produsele catre potentialii clienti, pe fondul unei concurente importante, manifestate in aproape orice domeniu, insa, in principal, din cauza scaderii de cumparare. In acest context, Universitatea Sheffield si SNSPA au lansat pe piata locala un program de master pentru cei interesati sa isi aprofundeze cunostintele in aceste domenii. Vezi cat costa.
Programul de Master in Marketing, Advertising si PR, lansat in colaborare de Universitatea Sheffield din Marea Britanie si Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative (SNSPA), va demara in data de 25 octombrie cu prima clasa, formata din 15-20 de absolventi de facultate.

“Cand am venit prima data in Romania, in 1990, la facultatea la care eram eu nu studia niciun roman. Cu trecerea anilor, schimburile intre cele doua tari au devenit din ce in ce mai intense si ne bucuram sa avem cei mai buni studenti din Romania in Universitatile noastre”, a declarat ambasadorul Marii Britanii in Romania, Martin Harris (foto).

Cum pot fi accesate cursurile si cat costa

Programul de master dureaza doi ani (4 semestre), iar inscrierea se realizeaza pe baza de dosar. La absolvire, cei care au urmat cursurile programului primesc o diploma dubla, a Universitatii Sheffield, precum si a SNSPA.


“Pentru inceput va fi o clasa de pana la 20 de participanti, si, dupa modelul britanic, «primul venit va fi primul servit». Vom analiza insa foaia matricola a candidatilor, scrisorile de recomandare de la profesori si vom lua in calcul si experienta in domeniu. Este necesar, de asemenea, certificatul de limba engleza”, a declarat Alina Vasile (foto), director pe Romania in cadrul Facultatii Internationale a Universitatii Sheffield.

Costurile programului se ridica la 3.920 euro pe an si pot fi platite in doua rate.

Cui se adreseaza programul de master

“Este un program adresat in special celor s-au gandit sa studieze in strainatate si vad in acesta o alternativa de a ramane in tara, alaturi de cei dragi”, a adaugat Vasile.

In primul an de studiu, candidatii vor beneficia de un discount de 20% din pret.

Alina Vasile a adaugat ca pana in prezent s-au inscris 10 persoane la master, iar clasa va fi formata din 15-20 de persoane.

“A durat mult acreditatea si de aceea am lansat programul asa de tarziu, insa avem deja 10 persoane inscrise. Unii dintre ei sunt sustinuti de companiile la care lucreaza. Pe viitor, daca vor fi solicitari, noi avem capacitatea de a forma doua grupe de cate 20 de persoane”,a mentionat aceasta.

“Programul se adreseaza atat absolventilor care au terminat recent facultatea, precum si celor care deja lucreaza in domeniu si vor sa isi aprofundeze cunostintele. Din acest motiv, cursurile sunt foarte interactive, combina teoria cu multa practica”, au declarat si reprezentatii Universitatii Sheffield.

Scopul programului

Atat reprezentantii din Romania ai programului de master, cat si cei ai universitatii britanice, sustin ca principalul scop al pregatirea tinerilor pentru piata globala a muncii, in contexul scaderii numarului locurilor de munca disponibile, odata cu criza economica.

“Suntem increzatori in programele noastre, iar tinerii din Romania vor beneficia de aceeasi calitate a studiilor britanice. Ne propunem sa pregatim tinerii pentru piata modiala a locurilor de munca”, a afirmat Anne Peat, profesor la Universitatea Sheffield.

Avantajele masterului in marketing, advertising si PR sustinut de univesitatea britanica

Cursurile programului de master vor fi sustinute in cadrul SNSPA, in limba engleza, de profesori romani si internationali.

“Printre avantaje se numara experienta profesorilor internationali, precum si cartea de vizita oferita de o diploma la Sheffield. De asemenea, programul este foarte personalizat si se bazeaza pe multa practica”, a mai spus Alina Vasile, director pe Romania in cadrul Facultatii Internationale a Universitatii Sheffield.

Universitatea Sheffield, localizata in South Yorkshire, Anglia, este una dintre cele mai prestigioase din Marea Britanie, avand si cinci premianti Nobel si este specializata in cercetare. Institutia este cotata intre elle mai bune universitati din lume (locul 66) si in top 20 in Marea Britanie.

Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative este o insititutie publica de invatamant superior fondata in anul 1990 in Bucuresti.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alice Gheorghe
Alice Gheorghe scrie pe domeniul Resurselor Umane (HR) si are o experienta de aproximativ sapte ani in presa scrisa. Pe Wall-Street.ro veti regasi sub semnatura ei stiri, reportaje si interviuri despre subiecte care variaza de la salarii, somaj la recrutare si tendinte in piata muncii.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri