Membrii CNA au luat aceasta decizie, in sedinta de joi, dupa ce au discutat cu Sorin Alexandrescu, chief executive officer (CEO) al Antena Group, Mihai Gadea, directorul general al Antena 3, Mircea Badea si Adrian Ursu, realizatori la aceasta televiziune, conform Mediafax.

Acestia au discutat in contextul in care, potrivit unei notificari de luni a Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF), cele cinci televiziuni ale trustului Intact - Antena 3, Antena 1, Antena Stars, Euforia TV si Zu TV -, vor ramane, vineri, fara sediile lor.

Potrivit legislatiei audiovizuale, intreruperea emisiei (din motive tehnice) poate fi de cel mult 90 de zile, ulterior licentele fiind retrase.

Reprezentantii trustului Intact au spus insa ca dureaza in jur de noua luni mutarea celor cinci televiziuni in noi spatii (in care pot emite doar dupa ce primesc avizul CNA, n.r.), in cazul in care nu reusesc sa incheie contracte de inchiriere cu statul pentru actualele spatii.

Astfel, CNA a decis sa solicite o intalnire cu reprezentantii ANAF. "Le solicitam o intalnire sa vedem ce solutii se pot degaja (...) prin care sa nu fie afectata emisia unui trust care detine o cota importanta de piata", a spus vicepresedintele CNA, Rasvan Popescu, la propunerea membrului Consiliului Lorand Turos.

Citeste si:

Potrivit discutiilor din timpul sedintei de joi, la care participa Lorand Turos, Viorel Buda, Monica Gubernat, Laura Georgescu, Gabriel Tufeanu, Radu Herjeu, Dorina Rusu si Rasvan Popescu, acestia au fost de acord cu aceasta propunere, insa un eventual vot final in acest sens va fi dat abia dupa ce Departamentul Juridic si cel de Comunicare din Consiliu vor propune un text care sa fie trimis catre ANAF. Acest lucru se va intampla in cursul sedintei de joi, dupa cum au spus membrii CNA prezenti la sedinta.

In schimb, un alt membru al CNA, Valentin Jucan, care nu participa la sedinta de joi, a declarat, luni seara, ca Antena 3 dezinformeaza si face "santaj public" prin modul in care prezinta decizia ANAF.

"Ceea ce face acum Antena 3 se numeste dezinformare si santaj public. De ce? Fiindca Antena 3 stia din august 2014, data hotararii judecatoresti ramasa definitiva, faptul ca trebuie sa isi gaseasca alt sediu. Au sperat ca vor fi tinuti in brate", a spus Valentin Jucan, intr-un mesaj publicat luni seara, pe contul sau de pe reteaua de socializare Facebook.

Marti, Valentin Jucan a scris din nou pe Facebook, referindu-se la intalnirea programata joi, dintre reprezentantii CNA si cei ai Antenelor. "Astazi (marti, n.r.), membrii CNA au decis sa se intalneasca cu reprezentantii Antena 3 pentru a discuta situatia noua in care se afla postul. Este un joc penibil prin care institutia este facuta pres in fata Antena3, de dragul scandalului de moment si a servilismului. Nu este nimic de discutat", a spus Jucan.

Jucan a mai afirmat ca, daca Antena 3 notifica CNA in legatura cu o eventuala imposibilitate tehnica de a emite, televiziunea "nu se va afla in situatia pierderii licentei audiovizuale, deoarece acest caz este reglementat de lege, dandu-se posibilitatea intreruperii emisiei pentru 90 de zile". "Cu alte cuvinte, emisia Antena 3 poate fi intrerupta numai daca ei o doresc, iar licenta poate fi pierduta numai daca depasesc acest termen, ceea ce nu este cazul de fata", a mai scris Jucan

Sursa foto: Mediafax Foto