Retragerile gratuite de la orice bancomat din Romania sunt oferite in cazul in care incasati venituri de cel putin 2.000 lei lunar. Cardul de salariu, un Visa Electron Shop&Cash, va fi atasat unui cont curent, care potrivit ofertei standard a bancii are zero comision de gestiune. Clientii au in pachet si serviciul winbank (Mobile&Internet Banking).

"Cercetarile pe care le-am facut ne-au condus la concluzia ca oamenii valorizeaza cel mai mult timpul pe care si-l dedica lor si celor apropiati. Asa s-a nascut ideea de a crea un card de salariu care poate fi emis instant si poate fi accesat de oriunde, fara niciun cost pentru posesorul sau. Vom continua sa exploram universul asteptarilor consumatorilor pentru a veni cu noi solutii care demonstreaza in fapte promisiunea de a plasa consumatorul in centrul tuturor planurilor noastre", a declarat Madalina Otilia Teodorescu, Deputy Chief Executive Officer Piraeus Bank Romania.

Cardul de salariu de la Piraeus Bank ofera si facilitatea de descopere cont curent, clientii putand accesa astfel o linie de credit de pana la 6 salarii incasate (maximum 5.000 euro echivalentul in lei), cu dobanzi preferentiale care pornesc de la 4,9%. Cardul de salariu poate fi obtinut pentru toti angajatii unei companii prin semnarea unei conventii intre angajator si Piraeus Bank sau individual, dupa un demers similar.

ING Bank si Banca Transilvania ofera si ele comisioane zero la cardurile de salariu.

Sursa foto: Mediafax Foto