"In luna februarie vom scoate la vanzare un nou lot de 33 de microhidrocentrale. Vrem sa pastram 23 de microhidrocentrale si sa le retehnologizam", a declarat agentiei Mediafax avocatul Remus Borza, seful firmei Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica.

Microhidrocentralele sunt capacitati de productie din surse regenerabile care au la o putere instalata de pana la 10 MW si sunt beneficiare ale schemei de sprijin prin certificate verzi. Cele 33 de unitati care vor fi scoase la vanzare in luna februarie au o putere instalata cumulata de 26 MW si sunt amplasate in judetele Suceava, Bacau, Neamt, Hunedoara, Maramures, Brasov, Arad, Sibiu, Arges, Buzau, Valcea si Timis.

"Trebuie sa asteptam in general doua luni intre momentul anuntului de vanzare si organizare licitatiei pentru ca investitorii interesati trebuie sa aiba timp sa isi faca due-dilligence, care presupune si deplasarea la amplasamentul microhidrocentralelor. Asteptam sa se indrepte vremea", a precizat Borza.

Citeste si:

Cea mai recenta vanzare de microhidrocentrale s-a derulat in septembrie 2014, cand Hidroelectrica a vandut cateva unitati, a spus Borza. Hidroelectrica mai detine 128 de microhidrocentrale cu o putere instalata de pana la 4 MW fiecare, dintre care 23 vor fi pastrate in portofoliul companiei de stat.

Hidroelectrica este controlata de stat, prin Ministerul Energiei. Compania este in insolventa din luna februarie a anului 2014, pentru a doua oara in mai putin un an, prima procedura fiind deschisa in perioada iunie 2012 - iunie 2013.