Valoarea obligatiunilor a scazut in aceasta saptamana cu peste 1.000 de miliarde de dolari la nivel mondial, investitorii anticipand ca politicile presedintelui american ales Donald Trump vor duce la cresterea cheltuielilor si accelerarea inflatiei, transmite Bloomberg.

Indicele privind capitalizarea pietei mondiale a obligatiunilor a coborat joi cu 450 de miliarde de dolari, iar declinul din ultimele patru sedinte a depasit 1.000 de miliarde de dolari, pentru a doua oara in ultimele doua decenii, potrivit datelor bancii Bank of America Merrill Lynch, conform News.ro.

In acelasi interval, capitalizarea globala a actiunilor a crescut cu 1.300 de miliarde de dolari. Randamentul obligatiunilor pe termen de 30 de ani ale Statelor Unite, care sunt mai sensibile decat obligatiunile cu scadente mai scurte la perspectiva inflatiei, au urcat in aceasta saptamana cel mai mult din ianuarie 2009.

Obligatiunile guvernamentale europene au continuat vineri tendinta negativa, iar randamentul titlurilor italiene pe 30 de ani a urcat la cel mai ridicat nivel din iulie 2015. In Germania, obligatiunile cu scadenta de 10 ani au coborat pentru a cincea zi consecutiv, iar randamentul a urcat la un nivel maxim dupa luna februarie.

”Consideram ca alegerea lui Donlad Trump schimba jocul. Accentul puternic pe expansiunea fiscala si politica inflationista reprezinta o schimbare totala fata de stagnarea din ultimii ani”, a spus Adam Donaldson, director la Commonwealth Bank of Australia in Sydney.

El considera ca acest fapt deschide calea pentru ca Rezerva Federala (Fed) sa creasca dobanzile in decembrie si sa continua majorarile, mai rapid decat se credea inainte de alegeri, in 2017 si 2018.

Sursa foto: Shutterstock/wongwean

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri