OMV Petrom, cel mai mare producator de titei si gaze din sud-estul Europei, si Hunt Oil Company of Romania (Hunt Oil) au demarat productia experimentala de gaze la zacamantul de la Padina, din sudul judetului Buzau, descoperit la sfarsitul lui 2014. Valoarea cumulata a investitiilor celor doua companii in perioada 2014-2016, pentru proiectul de la Padina Nord 1, este de 17 milioane de euro.

Productia se realizeaza cu ajutorul sondei Padina Nord 1, forata in 2014, si a unor facilitati de productie nou-construite, precum separatoare de gaze, sisteme de tratare si masurare a gazelor, conducte pentru conectarea cu sistemul national de transport si facilitati de depozitare a produselor lichide, conform News.ro.

Lucrarile de constructie a facilitatilor s-au realizat in sapte luni. „Cu o productie medie totala de gaze si condensat care s-a stabilizat in jurul valorii de 1.900 bep/zi, in linie cu estimarile initiale, sonda Padina Nord 1 se numara in acest moment printre cele mai productive sonde din portofoliul OMV Petrom”, se arata intr-un comunicat emis joi de OMV Petrom. Peter Zeilinger, membru al directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de upstream, spune ca, avand un portofoliu de zacaminte predominant mature, Romania are nevoie de investitii pentru a continua sa produca titei si gaze.

„Punerea in productie a zacamantului de la Padina demonstreaza angajamentul nostru de a continua investitiile pentru proiectele care se dovedesc viabile, in ciuda contextului nefavorabil determinat de preturile mici ale titeiului si gazelor”, a afirmat Zeilinger. Productia experimentala este ultima faza a etapei de explorare a unui zacamant nou. Companiile estimeaza ca, la Padina, productia experimentala va dura circa 12 luni.

Prin exploatarea experimentala se urmareste obtinerea datelor care sa permita stabilirea detaliilor tehnico-economice care stau la baza deciziei de trecere in faza de dezvoltare. OMV Petrom a incheiat in 2010 un contract cu Hunt Oil pentru a explora si dezvolta blocurile de pe uscat Adjud si Urziceni Est. Fiecare partener are o cota de participare de 50 de procente, Hunt Oil fiind operatorul. OMV Petrom a realizat in primele noua luni ale acestui an un profit net de 877,7 milioane lei (195 milioane euro), in scadere cu 11% fata de aceeasi perioada a anului trecut, pe fondul reducerii vanzarilor cu 14%, la 11,65 miliarde lei (2,6 miliarde euro.

Compania OMV Petrom este controlata de grupul austriac OMV, care detine 51% din actiuni. Ministerul Energiei are o participatie de 20,6%. Compania este listata la Bursa de Valori Bucuresti si are o valoare de piata de 13,3 miliarde lei (3 miliarde euro), la ultimul pret de inchidere, de 0,2350 lei/actiune. Hunt Oil Company este una dintre cele mai mari companii nelistate din Statele Unite. Compania desfasoara activitati de explorare si productie in America de Nord, America de Sud, Europa si Orientul Mijlociu.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri