Postarea Tatianei Niculescu Bran incepe cu titlul ”Cotroceni – 25 de ani de “baronizare”- Prima mea saptamana la Palatul Cotroceni: intre intepenirea institutiei si nerabdarea de a vedea cat mai curand semnele schimbarii”.

Aceasta scrie in postare ca ”Palatul Cotroceni a devenit resedinta presedintiei Romaniei imediat dupa 1989, odata cu preluarea puterii de catre Ion Iliescu” si contureaza imaginea acestei cladiri.

”Multe birouri mai pastreaza inca mobilierul vetust din vremea comunismului, covoare inflorate pe fond rosu inchis, perdele grena, canapele cu perne de catifea de un gust indoielnic si, peste toate, mirosul imbacsit al hotelurilor comuniste. Te astepti ca, dand la o parte coltul unei cortine care acopera o usa, sa gasesti, expus la loc de cinste, vreun portret al lui Nicolae Ceausescu”.

Potrivit Tatianei Niculescu Bran, ”opulenta unor birouri imense si intunecate se combina cu starea precara a instalatiilor sanitare”.

”Pe holuri, doamne in halate au aerul ca trebaluiesc de zor. Niste oameni coplesiti de respect deschid si inchid usi. Unde sunt portari ceremoniosi, te-ai astepta sa fie si pitari, paharnici, medelniceri, stolnici ori cluceri. Dar la Cotroceni nu se mananca, desi angajatii administratiei petrec 10-12 ore pe zi la locul de munca. Nu exista cantina, nu exista nici macar un chiosc cu napolitane expirate si Coca-Cola. In schimb, daca ti-e sete, formezi un numar de interior si cineva soseste cu o tava pe care se afla o sticla cu apa si un pahar.

Citeste si:

“Permiteti sa ma prezint: sunt cutare (plus grad SPP) si v-am adus apa. Va rog sa semnati acest bon.” Si semnezi bonul de plata din care rezulta ca ai consumat la data de... o sticla cu apa. Cei care au lucrat prin birourile presedintiei de-a lungul a 25 de ani vor fi trait cu satisfactie aceasta coregrafie a stapanirii”, mai scrie purtatorul de cuvant al presedintelui.

Ea arata ca, atunci ”cand e sa clintesti birocratia locului sau ai idei despre cum ar trebui sa mearga lucrurile, vechii angajati ai administratiei (unii sunt acolo de pe vremea lui Ion Iliescu) iti dau un singur raspuns, ca nu se poate sau ca trebuie indeplinite conditii atat de complicate incat te lasi pagubas”.

Strabatand culoarele Palatului, intelegi mai bine Romania celor 25 de ani de la caderea comunismului, cu bune si cu rele, cat si cultura “baronului” local. Intelegi, mai ales, cat de urgenta e nevoia de schimbare a administratiei (prezidentiale si nu numai), de “debaronizare” la toate nivelurile, si de asezare in prezentul secolului XXI”.