Presedintele Bulgariei, Rosen Plevneliev a declarat, vineri, in cadrul conferintei comune cu Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, despre aderarea Romaniei si Bulgariei la Schengen, ca ”suntem deja in linie dreapta si nu asteapta o amanare continua, pentru ca nu e corect si nu meritam acest lucru”.

Reprezentantul presei bulgare a intrebat in cadrul conferintei de presa comune a celor doi sefi de stat daca rapoartele critice ale Bruxelles-ului pot impiedica aderarea Bulgariei la Schengen.

”Noi spunem in mod cert ca indeplinim criteriile. Comisia Europeana spune, de asemenea, acelasi lucru si Parlamentul European a confirmat asta”, a spus presedintele Bulgariei, Plevneliev. El a mentionat ca ”granita bulgara cu Turcia este una dintre cele mai incarcate”.

”Avem rezultate semnificative, mult mai bune ca granita externa a Uniunii Europene decat multe alte state membre ale UE. Tara este dotata si isi face treaba, la frontiera. Nu asteptam si nu suntem de acord sa existe o legatura intre Mecanismul de Cooperare si Verificare (MCV, nr) si parteneriatul Schengen. Este vorba despre doua instrumente diferite, nu au nimic in comun”, a mai mentionat presedintele Bulgariei.

El a tinut sa mai afirme ca ”regreta ca exista cateva state europene care conditioneaza aceste lucruri”.
”Nu este corect, si avem convingerea ca Parlamentul European a oferit o directie clara. Schengen este Schengen, MCV este MCV. Comisia Europeana este un partener bun, in ceea ce priveste Schengen. A venit vremea sa existe o corectitudine in acest sens, dupa cum s-a intamplat si cu alte state, de aceea, anul acesta noi ne vom unifica, din nou, eforturile. Suntem deja in linie dreapta, si nu astept o amanare continua pentru aderarea Romaniei si Bulgariei la Schengen. Nu este corect si nu meritam asta. Suntem gata si a venit deja timpul sa se ia aceatsa decizie”, a mai spus presedintele Bulgariei.

Plevneliev: Nu toate drumurile trebuie sa duca la Bruxelles si nu toate conductele de gaz, Vest-Est

Presedintele Bulgariei, Rosen Plevneliev a declarat, vineri, in cadrul conferintei de presa comune cu Klaus Iohannis, despre ”un nou coridor vertical, pentru gaze, care sa uneasca Romania de Bulgaria, ca ”nu toate drumurile duc la Bruxelles si nici toate conductele de gaz trebuie sa fie Vest-Est”.

Presedintele Republicii Bulgaria, Rosen Plevneliev a declarat, intrebat in ce stadiu sunt discutiile despre dezvoltarea unui nou Coridor vertical pentru gaze, care sa lege Romania de Bulgaria si de Grecia, ca acesta a fost un subiect din cadrul discutiilor de la Palatul Cotroceni.

”Impartasim pozitia comuna ca nu toate drumurile trebuie sa duca la Bruxelles si nu toate conductele de gaz, conductele electrice, linii de cale ferata trebuie sa fie Vest - Est, ci trebuie sa fie si pot sa fie si Nord - Sud. Avem un program ambitios, vrem sa legam porturile de la Mediterana cu cele Baltice. Este vorba de culoare de transport care vor trece prin Romania si Bulgaria”, a aratat presedintele Bulgariei.

El a mentionat ca, de asemenea, ca exista proiecte si in ceea ce priveste infrastructura de gaz si cea electrica.

”Bulgaria a avansat foarte mult in ceea ce priveste negocierile cu consortiul TAP TANAP, in ceea ce priveste livrarea de gaze Azer, deja avem incheiat un contract si din 2019 vom primi respectivele cantitati, avem optiunea de a majora livrarile. Presedintele Azer va fi oaspetele nostru peste cateva saptamani, Azerbaidjan este gata sa investeasca si extinda infrastructura de gaz in regiune. Edificam o retea de interconectare pentru gaze, Bulgaria - Grecia, care va avea o capacitate suficienta pentru a putea trece gaze din Azerbaidjan sau, de exemplu, din Grecia exista terminale (..) de unde putem primi gaze din Qatar. De asemenea, Bulgaria - Grecia prin Romania, pana in Polonia, acesta este coridorul privind gazele Nord - Sud despre care vorbeam. Ne asteptam ca aceasta retea de interconectare sa intre in exploatare in 2018”, a declarat Plevneliev.

El a explicat ca aceasta retea va fi finantata in totalitate cu fonduri de la Comisia Europeana, circa 50% pana la 70% si cealalta parte, ca imprumut, pentru care Guvernul bulgar are deja o garantie de stat de la Banca Europeana de Reconstructie si Dezvoltare (BERD).

Potrivit presedintelui Republicii Bulgaria, ”interconectarea retelei de gaze Bulgaria-Romania face parte din acest coridor Nord - Sud”, care ”avanseaza”.

Sursa foto: Mediafax FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri