GTC detine pe piata locala turnurile de birouri City Gate, ansamblurile rezidentiale FeliCity si Rose Garden, patru malluri Galleria si mai multe terenuri, scrie Mediafax.

"In Romania, reevaluarea proiectelor rezindentiale, in urma incetinirii vanzarilor si a scaderii preturilor de vanzare, si a proiectelor de retail pe fondul reducerii valorii estimate a chiriilor a totalizat 41 de milioane de euro in ultimul trimestru din 2011 si 120 de milioane de euro pe tot anului trecut", se arata in raportul financiar al dezvoltatorului imobiliar.

GTC estimeaza o continuare a a scaderii preturilor la locuinte pe termen scurt, din cauza dificultatilor de pe piata creditarii.

In aceste conditii, valoarea portofoliului din Romania reprezinta 20% din totalul detinut de companie in Europa, estimat la sfarsitul anului trecut la 2,02 miliarde de euro.

Intreg portofoliul companiei a fost reevaluat in scadere cu 296 milioane de euro in 2011, astfel ca dezvoltatorul a raportat pierderi de 270 de milioane de euro.

Reevalari ale activelor au fost realizate si in Bulgaria, de 71 de milioane de euro, si in Croatia - 43 de milioane de euro.

Cele patru mall-uri din Romania erau evaluate la 84 de milioane de euro la sfarsitul anului, in conditiile in care anul trecut GTC a finalizat un mall in Arad cu o suprafata neta inchiriabila de 32.500 metri patrati. Astfel, GTC detine in Romania proiecte de retail totalizand 58.400 metri patrati, cu o rata de ocupare de 88%.

"Valoarea de piata a proiectelor de retail este de 84,4 milioane de euro, comparativ cu 58,8 milioane de euro in 2010, ca rezultat a deschiderii Galleria Arad si partial afectata de descresterea valorii celorlalte proiecte de retail in urma deteriorarii conditiilor economice din Romania", se mentioneaza in raport.

Chiria medie practicata in cazul centrelor comerciale este de 9 euro pe metru patrat pe luna, ceea ce se traduce intr-un randament de 9,2%.

Citeste si:

Pe segmentul de birouri, GTC detine turnurile de birouri City Gate, cu o suprafata inchiriabila de 28.218 metri patrati. Rata de ocupare este de 96%, iar valoarea de piata era la finele anului trecut de 173,6 milioane de euro, comparativ cu 173,8 milioane de euro in 2010. Chiria medie a biourilor este de 22 de euro pe metru patrat pe luna, rezultand un randament de 7,1%.

Dezvoltatorul a obtinut anul trecut venituri totale in Romania si Bulgaria de 26,5 milioane de euro, fata de 27,6 milioane de euro in 2010.

Costurile din cele doua tari au totalizat 18,3 milioane de euro, fata de 23 milioane de euro in anul anterior.

Veniturile raportate de companie pe cele zece piete pe care este prezent in Europa Centrala si de Est au insumat 153,6 milioane de euro, in scadere de la 169 milioane de euro cu un an inainte.

GTC urmeaza sa construiasca in parteneriat cu omul de afaceri George Copos o cladire de birouri in Piata Presei Libere.

Grupul GTC a incasat anul trecut venituri din chirii de 129 milioane de euro, in crestere de la 124 milioane de euro in 2010.

Dezvoltatorul este prezent in Romania prin participatii la 26 de firme, care detin sau dezvolta, sub umbrela GTC Romania, inregistrata in Olanda, centre comerciale, rezidentiale sau cladiri de birouri. Compania face parte din grupul Kardan, inregistrat in Olanda.

Odata cu publicarea rezultatelor din 2011 compania a anuntat si retragerea din functie a presedintelui companiei, Eli Alroy, acesta fiind inlocuit de Alain Ickovicks, membru in comitetul de supraveghere. Alroy conduce GTC de 18 ani, iar plecarea sa devine efectiva din 6 aprilie.