Regia a decis astfel ca, la sfarsitul lunii mai, sa scoata la vanzare prin licitatie deschisa cu strigare un apartament cu sase camere pe Bulevardul Nicolae Balcescu, in suprafata de 137 metri patrati, la pretul de 194.000 euro, un apartament cu trei camere tot pe Bulevardul Nicolae Balcescu, in suprafata de 86 metri patrati, la 132.000 euro, un apartament cu patru camere pe Bulevardul Carol, de 104 metri patrati, la 90.000 euro, si un alt apartament cu patru camere, pe Bulevardul Lascar Catargiu, la 141.000 euro.

Oferta este completata de un apartament cu patru camere pe strada Clucerului, sector 1, de 78 metri patrati, la 102.900 euro, un apartament cu trei camere pe strada Dimitrie Paciurea, sector 2, de 79 metri patrati, la 70.000 euro, si un apartament cu trei camere pe strada Trestiana, sector 5, de 61 metri patrati, la 74.000 euro.

Preturile de pornire la licitatie nu includ si TVA.

In acelasi timp, RA-APPS va scoate la vanzare si doua vile cu etaj in statiunea Neptun, in suprafata de aproape 300 metri patrati si teren aferent de peste 2.000 metri patrati, la un pret de pornire de 387.300 euro-403.700 euro fara TVA.

Citeste si:

In luna aprilie, regia de protocol a statului a organizat mai multe licitatii pentru vanzarea unor apartamente din sectorul 3 al Capitalei, la preturi de pornire a licitatiei intre 187.364 euro si 222.208 euro fara TVA, dar pentru niciuna dintre aceste proprietati nu a existat insa ofertanti.

RA-APPS a anuntat atunci ca intentioneaza sa organizeze o noua licitatie pentru aceste active, fara sa modifice pretul de pornire.

In bugetul pentru acest an, Guvernul si-a propus sa incaseze 706 milioane lei (peste 160 milioane euro) din vanzarea imobilelor RA-APPS, veniturile din valorificarea unor bunuri din patrimoniul privat al statului urmand astfel sa creasca de la 1,8 milioane de lei, estimate pentru anul trecut.